Arte vizuale

Awaydays (2009) - Huliganismul ca existentialism

«How long had I waited for this day? Out of here. Out of this.»

Nu exista pasiuni mai legitime sau mai nelegitime. Cum nici valori mai inalte decat altele. Importanta si nivelul acestora este un prag personal impus. Asadar, o mana de baieti au aceeasi pasiune. Isi rezuma viata la un singur scop. Sa-si duca la capat propriile lupte cu suporterii echipelor rivale. In genere, se poate vorbi despre huliganism ca despre un act irational, adolescentin, cu implicari narcotice. Pai nu vad nicio diferenta intre actele lor de violenta si gestul lui Van Gogh, de exemplu, de a-si desprinde urechea de restul capului.

Ei, bine, perspectiva boema mi-am propus s-o urmaresc in filmul lui Pat Holden. Deci, repulsia nu s-a facut simtita. Poate din cauza pozitiei mele relaxate pe pat ori numai datorita faptului ca am privit detasat, fara prejudecati. In plus, in acea perioada parca romantismul si boemul inca nu devenisera apucaturi ce tin de tabu. Iar pe George Best, celebrul jucator al lui Manchester United, tot prin acea perioada, il puteai vedea la fel de bine parte din The Beatles.

Intorcandu-ma la film, as vrea sa evidentiez coloana sonora. Pai avem o intreaga istorie Post-Punk, Electro Pop, Goth. Sunt pusi sa completeze imaginea si trairismul productiei - Joy Division, Ultravox, The Human League, The Cure, Echo & The Bunnymen, The Rascals sau Cabaret Voltaire. Filmul este bazat pe cartea cu acelasi nume, a lui Kevin Sampson, publicata in 1998.

Paul Carty (Nicky Bell) este un tanar, care dupa moartea mamei sale, se hotaraste sa face ceva mai mult cu viata lui. Sa puna in toata mancarea aia de caini, niste sare si piper. Unii mai incearca sa vada si in afara autosuficientei jobului. Paul, este contabil la biroul unchiului sau, mare branza! Si uite asa, se hotaraste sa devina parte in The Pack, un grup legendar de huligani ai echipei Tranmere Rovers F.C.. Interesant este ca baietii astia ieseau la bataie imbracati cam cum vezi pe la noi prin centru orasului, casual, adica la camasuta sau tricou polo, blugi si tenisi Adidas de la mama lor, ca asa era traditia.

Lucrurile capata alte nuante, alte forme, alte sensuri cand Paul il intalneste pe Elvis (Liam Boyle). Un tip cu o perspectiva existentiala inclinata spre absurd, dar cu ceva tente extreme. Isi tine prins de tavanul camerei, plina cu postere si cu un puternic aer Goth, un streang. Tot filmul degaja un aer aparte, Post-Punk/Goth, fapt care m-a si tinut initial mai cu ochii, mai cu urechile ciulite la ecran. Pentru fanii genului e mai mult decat o vizionare/auditie placuta. Elvis in urma inclinatiilor sale sexuale i se aprind beculetele dupa Paul. Este totusi un afect care nu dezgusta asa cum gasesti in unele dintre filmele care pun la bataie problema homosexualitatii, gen Brokeback Mountain. Este o zbatere launtrica, care se impleteste cu dorinta sa de renuntare. Fragmentul final este puternic, intens si e pasajul care te poate duce usor cu gandul la romanele lui Dostoievski.

This text will be replaced

Cea mai concisa descriere a filmului cred c-o fac cei de la LOADED: “Control meets This is England in a razor sharp rites of passage tale.”

Filmul a castigat Best Feature Film, la Fringe Report Awards, in 2009.

Text: Nicolae Baldovin | 12 Mai 2014 MUZAHOLIC
 

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter

Noi aparitii muzicale



PIANO INTERRUPTED : The Unified Field Reconstructed


AH! KOSMOS : Bastards


LYDIA LUNCH/RETROVIRUS: Urge to Kill


BILL SEAMAN : f (noir)


AVA LUNA : Infinite House


ARCTURUS : Arcturian


CALEXICO : Edge Of The Sun


LONELADY : Hinterland


SQUAREPUSHER : Damogen Furies


RACHEL GRIMES : The Clearing


KUBA KAPSA ENSEMBLE : Vandraught 10 Vol. 1


ABRAM SHOOK : Landscape Dream


TOMORROW WE SAIL : Saturn


THE DISTRICTS : A Flourish and a Spoil


THE MILK CARTON KIDS : Monterey


UNKNOWN MORTAL ORCHESTRA : Multi-Love


MICHAEL PRICE : Entanglement


BONNIE STILLWATTER : The Devil Is People


WILLIAM ELLIOTT WHITMORE : Radium Death


DAWN OF MIDI: Dysnomia