Arte vizuale

Dead Man Talking (2012) - Discurs asupra libertatii mortii

"Tu vois, God, je ne t'ai abandonné pas!"

De-a rasu’ plansu’. Filmul parca vorbeste despre poezia lui Stanescu din care am ales sa impart o strofa.

«Dovada ca nu pot vedea fara martori
e copilaria, adolescenta mea,
dubland nefiinta acestei secunde
cu nefiinta ei de candva.»

Regizorul, Patrick Ridremont, este artistul ce caricaturizeaza viata, punand in plansa scenei o ironie cu oameni. Executia lui William Lamers (Patrick Ridremont) se transforma intr-un show TV si devine jocul unor interese politice. Lamers, este un criminal care actioneaza impins excluziv de impulsul venit din afect. Prima oara ucide in numele cainelui sau, pentru ca apoi s-o faca in numele dragostei, una batjocorita ce-i drept, de-o actrita de la teatrul unde el era sufleor.

Vorbim despre un om cu o tinuta spirituala aparte, un bun orator, dar inainte de toate - desi pozitia nu-l recomanda - un om drept. Ca in Seherezada, condamnatul ajunge, la un moment dat, sa-si amane moartea datorita povestilor care se intindeau pana la miezul noptii. Daca in prima zi, doar un jurnalist de la un ziar local a ales sa fie martor la executie, in timp, Lamers, a devenit o persoana publica fata de care se exercita un interes deosebit.

Desigur, povestile sale descusute din copilaria sa, dar nu numai, par culese dintr-un roman dramatic de succes. Fratele sau moare intr-un accident stupid, lovit de un tir, in timp ce incerca sa-l scape pe micutul Lamers de sub palmele educative ale mamei. O mama care parea ca intelege perfect vorba romaneasca cu "arza-le-ar focul". Ne dam seama de asta fiindca avea obiceiul de-a arde tot ce nu-i era pe plac, scrisori, facturi, haine. 

In cele 30 de zile, cat trebuia sa tina tot acest spectacol absurd, asta fiind perioada de pana la alegeri, acesta si-a pastrat calmul, mintea, dar si povestile. Iar toate astea, fara greseala, se repetau in fiecare noapte, pana la ora 12, cand totul se amana pentru a doua zi. Intre timp s-a creat o legatura, aproape intima, intre el, directorul inchisorii, Karl Raven (François Berléand), fata acestuia, Mme Raven (Pauline Burlet) si gardianul inchisorii, Julius Lopez (Denis Mpunga). Cu o sotie paralizata si supus greutatilor survenite de pe urma acesteia, dar si impins de mustrari ale constiintei, Lopez, sfarseste prin a se spanzura de balansoarul din curtea sa, nu inainte, insa, de a-si ucide sotia.

Dialogurile, care pe alocuri abunda de un umor negru de clasa, te prind intr-un joc de idei, de metafore, de imagini, care lasa impresia de arta literara. In nota aceasta sa amintim de cel care a fost desemnat pentru a duce la bun sfarsit show-ul macabru, regizorul Leonhardt Godwin (Didier Ferrari), care insista sa i se spuna, God. Facand evident trimitere la Dumnezeu, reies de aici cateva replici de-a dreptul memorabile intre acesta si condamnat.

Chiar daca primeste promisiunea gratierii din partea cursantilor in lupta pentru postul de Guvernator, Lamers, intr-o scena in care e acompaniat la o tigara, ultima sa dorinta fiind sa isi aprinda o tigara, de toti din jur, cat si de privitori, refuza oferta celor doi, urmandu-si destinul... de-a ajunge pe Luna.

 

This text will be replaced

Text: Nicolae Baldovin
 

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter

Noi aparitii muzicale



PIANO INTERRUPTED : The Unified Field Reconstructed


AH! KOSMOS : Bastards


LYDIA LUNCH/RETROVIRUS: Urge to Kill


BILL SEAMAN : f (noir)


AVA LUNA : Infinite House


ARCTURUS : Arcturian


CALEXICO : Edge Of The Sun


LONELADY : Hinterland


SQUAREPUSHER : Damogen Furies


RACHEL GRIMES : The Clearing


KUBA KAPSA ENSEMBLE : Vandraught 10 Vol. 1


ABRAM SHOOK : Landscape Dream


TOMORROW WE SAIL : Saturn


THE DISTRICTS : A Flourish and a Spoil


THE MILK CARTON KIDS : Monterey


UNKNOWN MORTAL ORCHESTRA : Multi-Love


MICHAEL PRICE : Entanglement


BONNIE STILLWATTER : The Devil Is People


WILLIAM ELLIOTT WHITMORE : Radium Death


DAWN OF MIDI: Dysnomia