Carte

Eleganta ariciului | Muriel Barbery

 

 

Categoria: Proza
Editura: Nemira
Colectia: Babel
Anul aparitiei: 2009

 

Lectura romanelor - intre divertisment, (re)cunoastere si traire

„... o portareasa care citeste Tolstoi si asculta Mozart ...”

 

Am rasfoit zilele trecute, intr-o librarie, romanul scriitoarei de origine franceza, Muriel Barbery, Eleganta ariciului (L’Elégance du hérisson), aparut in 2006, tradus si publicat la Editura Nemira, in Colectia Babel, trei ani mai tarziu, astfel ca odata ajunsa acasa am recitit pe indelete cateva dintre pasajele favorite.

Eleganta ariciului  este o adevarata pledoarie pentru lectura, accentuand importanta formativa a cititului, din frageda copilarie pana la inceputul vietii adulte. Structura romanului sta sub semnul fragmentarismului, fiind „intretesute” jurnalele celor doua personaje - cel al lui Renée Michel, „portareasa la nr. 7, rue de Grenelle, o frumoasa casa boiereasca cu o curte si gradina interioare, impartita in opt apartamente de lux, toate locuite, toate gigantice”, - si cel al Palomei Josse, fiica uneia dintre familiile bogate ce locuieste in casa unde Renée lucreaza.

Daca jurnalul lui Renée reprezinta firul narativ central al romanului, care, cu exceptia unor istorisiri ale unor evenimente anterioare, respecta cronologia, cel al Palomei este de fapt un dublu jurnal – „unul pentru minte si unul pentru trup”: Cugetari profunde si Jurnalul miscarii lumii.

Despre Renée aflam ca are 54 de ani, este „… vaduva, scunda, urata, dolofana, am bataturi la picioare si, daca e sa ma iau dupa unele dimineti mai neplacute, o rasuflare de mamut. N-am studii, am fost intotdeauna saraca, discreta si insignifianta.” Este totusi tolerata deoarece corespunde opiniei generale privind „paradigma portaresei de imobil”, si anume ca „este una din numeroasele rotite care fac sa functioneze marea iluzie universala potrivit careia viata are un sens ce poate fi usor descifrat”.

Renée locuieste impreuna cu motanul ei Léon, numit astfel „din motive de Tolstoi”, lui adaugandu-i-se un lung sir de animale de companie botezate dupa personaje literare celebre: „Cel dinaintea lui se numea Dongo din motive de Fabrice del. Pe prima mea pisica o chema Karenina din motive de Anna, dar n-o strigam decat Karé, de teama sa nu fiu demascata” .

Primele carti citite trezesc in Renée placerea textului, pe care o va ascunde de ceilalti (familie, societate) din dorinta de a nu-i fi demascata inteligenta, cultura. Pentru Renée, placerea lecturii se situeaza undeva in afara societatii, reprezinta un univers aparte.

Faptul ca Renée Michel va renunta la scoala la varsta de doisprezece ani nu a reprezentat un impediment - pentru ea cititul se situa oricum in afara sistemului educativ, in intimitatea camerei sale. La inceputul romanului, de exemplu, Renée „se lupta” cu fenomenologia - incidentul fiind prezentat cu destula (auto)ironie, catalogand volumul semnat de Edmund Husserl, „despre care hotarasc ca-i un nume pentru aspiratoare fara sac”, drept o antologie de poeme folclorice. „Capitolul” despre Edmund Husserl este incheiat astfel nu pentru ca nu a inteles fenomenologia, ci pentru ca, rezumand idealismul lui, descopera de fapt motive pentru care prefera literatura fenomenologiei.

Paloma, in schimb, citeste hokku-uri din Antologia poeziei japoneze clasice a tatalui ei; ea scrie aceste doua jurnale pentru a le lasa in urma sa dupa ce, pe 16 iunie, se va fi sinucis luand un tub de somnifere si dand foc apartamentului luxos al parintilor ei, fara niciun regret.

Lectura acestor poeme, venita dintr-o pronuntata afinitate pentru cultura japoneza, adauga misiunii sale o dificultate: „... aceste cugetari profunde trebuie formulate sub forma unui mic poem in stil japonez – un hokku (trei versuri) sau un tanka (cinci versuri)” . Unul dintre ele este dedicat lui Renée:

„Ce vezi
Ce citesti
La micul dejun
Si eu stiu
Cine esti”

Paloma intelege ca ceea ce citim ne defineste: tatal ei, de exemplu, este preocupat de citirea ziarelor: „Le Monde, Le Figaro, Libération, si, o data pe saptamana, revistele L’Express, Les Echos, Time Magazine si Courrier International”. Mama „nu-i tocmai o capacitate, dar e instruita. Are un doctorat in litere. Scrie invitatiile la cina fara greseli si isi petrece timpul pisandu-ne cu referinte literare («Colombe, n-o mai face pe Guermantes», «Draguta mea, esti o adevarata Sanseverina»)”.

Paloma este cea care o „descopera” pe Renée: „Doamna Michel are eleganta ariciului: pe dinafara e plina de tepi, o adevarata fortareata, dar am senzatia ca pe dinauntru este la fel de rafinata ca aricii, care sunt niste fapturi in chip inselator indolente, cumplit de singuratice si teribil de elegante”.

Cele doua personaje se aseamana – atat Renée, cat si Paloma incearca sa treaca prin lume ascunzand in spatele „tepilor”, a aparentei mediocritatii, adevarata lor frumusete: pentru Renée – cultura, eruditia, pentru Paloma – spiritul de observatie, inteligenta.

Destinele personajelor se intersecteaza: in casa cu apartamente de lux se muta un om de afaceri japonez, Kakuro Ozu, care o demasca pe Renée printr-un schimb de replici cu referinta literara… din motive de Tolstoi.

„- Stiti, toate familiile fericite se aseamana intre ele, mormai eu, pentru a iesi din discutie, nu e nimic de zis in privinta asta.

- Dar fiecare familie este nefericita in felul ei, imi spune el privindu-ma cu un aer bizar si deodata, desi e a doua oara, tresar.”

Se naste un joc al referintelor literare (Tolstoi), muzicale (Mozart, Requiem), al artelor plastice (Pieter Claesz, Willem Claesz-Heda, Willem Kalf si Osias Beert – pictura olandeza din secolul al XVIII-lea) si cinematografiei.

Literatura este pentru Renée un refugiu sau mai degraba „o extraordinara intarire a eului”. Undeva in singuratatea camerei (Paloma) sau a cabinei de portareasa (Renée), cele doua personaje citesc/recitesc literatura Rusiei dinainte de 1910 sau Antologia poeziei japoneze clasice, producand la randul lor texte – discursuri „indragostite”.

Muriel Barbery

Text: Ana-Maria Gavrila

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter