Carte

Legile fundamentale ale imbecilitatii umane | Carlo M. Cipolla

Categoria: Eseistica
Editura Humanitas
An aparitie: 2014

«Imbecilul este cel mai periculos tip de persoana»

Daca un renumit profesor de economie si de istoria economiei, cu studii la Univesitatatea din Pavia, Sorbona si London School of Economics, cu o activitatea academica ce bifeaza centre culturale italiene, precum Pavia, Venetia, Pisa si Florenta, dar si celebra University of California, Berkeley, isi propune sa discute despre imbecilitate si cel ce o intruchipeaza - omul imbecil -, intr-un text care cu greu ne-ar rapi mai mult de o ora din pretiosul nostru timp, iar noi tot sovaim in a gasi utilitatea unei astfel de lecturi, trebui sa luam aminte, cel putin, la prima din cele cinci legi fundamentale ale imbecilitatii umane.

Aceasta spune, destul de clar, ca numarul imbecililor in viata este invariabil mai mare decat consideram noi in general. Nimic nou sub soare, am spune, dar daca vom gandi aceasta lege pana la capat ne-am dovedi chibzuiti, fiind astfel salvati de prezenta inoportuna a imbecilului care, opusul unui deus ex machina, apare de te miri unde si, cu siguranta, nu pentru a salva situatia, asa cum se intampla in tragediile antice.

Imbecilul, potrivit unei alte legi fundamentale, este acea persoana care produce pagube altora fara a avea nimic de castigat de pe urma actiunilor sale. Spre deosebire de raufacator, care produce pagube de pe urma carora castiga (fura un portofel si castiga astfel producand cuiva o pierdere), imbecilul, de cele mai multe, are chiar el de suferit de pe urma actiunilor sale. Un angajat care isi bate angajatorul, cu scopul vadit de al schilodi pentru a obtine functia acestuia, nu se dovedeste prea inteligent atunci cand isi pune in aplicare planul. De asemenea, elevul ce pune guma pe scaunul catedrei pentru a rade de profesor, dar este prins, va castiga prea putin din asta si va fi de foarte scurta durata in comparatie cu efectul pe termen lung.

Pornind de la un stil ludic, caruia ii incorporeaza elemente de economie si statistica, Cipolla nu se adreseaza imbecililor, ci acelora care au de-a face cu impecilii. Cum acestia sunt tot timpul mai multi decat credem, iar actiunile lor nu vizeaza niciodata o forma de castig, orice incercare de relationare cu imbecilul va sfarsi tot timpul prost, deoarece logica comuna ii este straina cu desavarsire, astfel incat complicatul sau mod de a fi va reusi sa ne puna de fiecare data in dificultate.

Imbecilul nu este cea mai periculoasa persoana ca urmare a legilor fundamentale, ci a infinitei sale disponibilitati, cea care poate sa corupa si alte categorii de persoane. Un raufacator inteligent, spre exemplu, pare sa aiba ceva admirabil, dar unul imbecil care urmareste un castig indiferent de costurile cu care acesta va fi obtinut nu poate reprezenta o sursa de stabilitate intr-o societate a schimburilor reciproce, asa cum o gandeste Cipolla. Mai poate aceasta societate sa functioneze sau se va prabusi pe masura ce va creste disponibilitatea fata de imbecilitate?

Dincolo de incercarea laudabila de a explica cine este imbecilul si ce doreste el pe aceasta lume, autorul lasa deschisa posibilitatea ca cel care citeste lucrarea sa fie chiar el imbecil. Oare imbecilul, asemenea nebunului, isi va nega tot timpul adevarata sa natura sau, pur si simplu, nu si-o va recunoaste? La intrebarea aceasta va trebuie sa-si raspunda fiecare potrivit cu scopul si cu efectul actiunilor sale… numai daca nu este un imbecil! smiley

Text: Bogdan Mirea
 

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter