Carte

O istorie culturala a toaletelor | Roger-Henri Guerrand

 

Categoria: Eseu, Popcult

Editura: ART

Colectia: Guerrilla de pe noptiera

An aparitie: 2014

 

 

„Suge-ti degetele, canalie,

Si nu le sterge de zidul asta.”

(inscriptie - sec. XVII)

 

Roger-Henri Guerrand (1923-2006) este un istoric francez nonconformist, pasionat de moravuri si mentalitati, al carui principal domeniul de cercetare este cotidianul, cu tot ce cuprinde acesta mai marunt sau mai lipsit de insemnatate in ochii iubitorilor de mari evenimente istorice. Pe langa O istorie culturala a toaletelor (publicata initial in 1985), Guerrand a vorbit si despre Moravurile citadine (1992), Confidentul doamnelor (1997),  Europa oalelor de noapte (2007), lucrari ce imbina perfect ampla documentare a autorului cu un stil ludic, mult mai fascinant pentru cititorul neavizat decat raceala unui text academic.

Titlul O istorie culturala a toaletelor este mult mai general decat textul propriu-zis,  iar cercetarea se limiteaza strict la societatea franceza si la „marile sacrificii” practicate de aceasta pe drumul igienei, un drum construit treptat, dar cu reale satisfactii pe marile culmi ale progresului.

Parisul, capitala a lumii si catalizator al tendintelor culturale, a stat tot Evul Mediu sub domnia lui „pazea la apa!”, un avertisment plin de noblete, dar si de alte substante care aveau darul de a-l umple de respect pe trecator. Acest respect era evident lipsit de orice pudoare, caci dincolo de atentionare existau si alte metode de a-l capata, cea mai cunoscuta fiind aceea a calcatului in el, sansele de realizare erau destul de mari atata timp cat majoritatea oamenilor credeau in ideea „totul in strada”, mergand de la urina si excremente pana la laturi si zoaie.

Tot in aceasta perioada descoperim o adevarata arta scatologica care cuprinde lucrari ca Diareeapedia (Almanahul cacatorilor ori cum sa-ti petreci timpul in cabinet.) sau Istoria secreta a Printului Cacarez si a Printesei Baleguta care nu stanjenesc sub nicio forma regulile bunei cuviinte ale acelor epoci.

Secolul al XVIII-lea pastreaza obiceiurile Evului Mediu, obiceiuri ale caror mirosuri pestilentiale reusesc totusi sa nasca problema aparitiei latrinelor publice, ca urmare a dezmatului public, care nu cunoaste sacralitatea spatiului, atacand chiar si zonele de promenada sau celebrele gradini ale Versailles-ului.

Chaise percée de Madame de Pompadour. Cabinet des Dépêches, Versailles

Chaise percée de Madame de Pompadour. Cabinet des Dépêches, Versailles

Marea trecere de la pretioasele oale de noapte si scaune perforate la garderobe hidraulice si vespasiene, precum si aparitia igienistilor si a canalizarii, se realizeaza in secolul al XIX-lea, un secol ceva mai curat, dar care va trece cu greu peste pierderea ingrasamantului uman in detrimentul apei curente. Scolile, in aceasta perioada, se bucura de prezenta toaletelor turcesti, usor de curat si intretinut , dar si absolut necesare pentru a bloca zabovirea elevilor, caci aceasta din urma aducea in spatiul toaletei actiuni marsave.

Un rol important, dar care de multe ori nu este pe deplin cunoscut, in toata aceasta poveste a toaletelor ii apartine jupanului Fifi si a colegilor sai vidanjorii, bravi eroi ai luptelor cu fosele, al caror program de lucru se desfasura numai noaptea si care cadeau, nu de putine ori, la datorie, deoarece intrau in contact cu vapori de amoniac sau hidrogenul sulfurat. Materialul clientului era asezat in butoie, iar acestea trebuiau aruncate in gropile de gunoi sau in Sena daca nu era nimeni prin preajma pentru a-i fi testata vigilenta si simtul civic. Secolul al XIX-lea este de un real ajutor si pentru vidanjori, acestia lucrand cu pompe cu piston, capabile sa aspire mult mai bine pretioasele dejectii umane.

Dincolo de aceste date si realizari epocale mentionate, cartea lui Guerrand are darul de a evoca mentalitati care si-au pastrat caracterul arhaic pana tarziu, batjocorind cu nerusinare normele decentei publice sau impotrivindu-se progresului igienei. Toate acestea au fost posibile atata tip cat tratatele de buna purtare au neglijat efectiv sa vorbeasca despre defecare (cu precadere in spatiul public), recomandand, de cele mai multe ori, nobila arta a abtinerii, precum si pudibonderia celor care nu-si puteau pierde timpul cu  lucrurile necuratele facute de partile rusinoase ale omului. 

O istorie culturala a toaletelor este o carte ce ne demonstreaza ca din istoria omului face parte si toaleta, atat in plan fizic, cat si in mental, indiferent de ce nume a purtat sau va urma sa poarte si indiferent de ce a trebuit sa vada si sa suporte.

Text: Bogdan Mirea

 
 
 

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter