Carte

Diavolul. Note pentru o viitoare diabologie | Giovanni Papini

 

Categoria: Eseistica
Editura Humanitas
An aparitie: 2013

Baudelaire: “Cea mai reusita viclenie a Diavolului este de a ne convinge ca nu exista

Viata scriitorului italian Giovanni Papini (n. 1881) nu poate reprezenta pentru noi astazi decat exemplul clar al vitalitatii, al spiritului vesnic aflat in cautare, o cautare mistuitoare, caci in cazul sau drumul pare a fi mult mai important decat destinatia. Astfel poate fi explicata contradictia ce a stat la temelia vietii marelui autodidact al secolului XX (moare in 1956), cotradictie ce a facut posibila coexistenta atitudinii filosofice cu cea nihilista a mortii si depasirii filosofiei (in 1907 publica Amurgul filozofilor), atitudine antireligioasa si anticlericala alaturi de convertirea la catolicism (1921), precum si imbratisarea si sustinerea miscarii fasciste. 

Lucrarea Diavolul apare pentru prima data in 1953, intr-un moment in care imaginea publica a autorului suferea ca urmare a vechilor colaborari. Papini se dovedeste un spirit urias, el nu refuza voluptatea gandului liber de dragul conformismului si al opiniilor celorlalti, ci, cu riscul de a atrage oprobriul societatii crestine, ne propune o discutie altfel despre diavol (diavolul din crestinism, fireste!).

In viziunea simpla a crestinismului, cea accesibila tuturor credinciosilor, fara prea multa cunoastere a textelor canonice, ni se prezinta imaginea diavolului ca vrajmas si ca razvratit deci ca forta prin excelenta negativa si negatoare, caci jocul sau infam tine de pervertirea omului si de ratarea scopului suprem al acestuia: mantuirea. Despre diavol nu trebuie sa vorbesti, trebuie sa-l eviti prin orice mijloc posibil pentru ca numele sau este sinonim cu pacatul, iar atingerea sa transforma intr-un putregai fara posibilitate de insanatosire.

Din acest punct al ignorantei comune doreste Papini sa porneasca discutia sa despre Satana si vizeaza o intelegere crestineasca a diavolului, dincolo de experiente oculte sau magice, care nu fac cinste nici celor ce le practica si nici celui al carui nume este invocat in aceasta practica. Nu de o apologie a vrajmasului lui Dumnezeu avem nevoie, ne spune scriitorul italian, ci de o intelegere a dramei crestine pornita dinspre Printul Intunecat. In sensul acesta diabologia este veritabila discutie despre diavol, cu ajutorul ei aflam istoria (originile si manifestarile) Necuratului, asemanarile si deosebirile dintre el si alte manifestari ale raului din alte culturi (Seth la egipteni sau Typhon la greci).

Facand astfel cunostinta cu personajul pricepem ca trecerea timpului nu ne da o mai buna cunoastere a sa si nici o mai buna raportare la acesta. Numai prin imblanzire, pentru a-l parafraza pe Antoine de Saint-Exupery, putem sa dobandim acea intelegere despre diavol si rolul sau in lume si sa depasim spaimele metafizice ale sferei pacatului.

Aceasta imblanzire rezida intr-o imagine altfel a celui Intunecat, o imagine care, in viziunea lui Papini, ne arata o stransa legatura a celui rau cu teologia (se poate oare omul mantui fara ispitirile Satanei?), o la fel de stransa legatura intre Dumnezeu si diavol (caderea lui Lucifer inseamna nefericirea lui Dumnezeu, dorinta Domnului de a fi iubit si incapacitatea celui rau de a iubi), precum si relatia demon-om (orgoliul si trufia ca manifestari necesare ale omenescului; nu acestea doua stau la baza civilizatiei si a culturii noastre?).

Pacatele diavolului vorbesc, in cele din urma, despre infinita durere a lui Dumnezeu. Papini mentioneaza, pe urmele lui Origen, despre apocatastaza, reconcilierea universala, si se gandeste la rolul de legatura al omului intre fortele binelui si cele ale raului. Diavolul a pierdut iubirea Domnului, trufiei sale ii este inaccesibila cainta, pe cand omului ii este deschisa posibilitatea de a-l compatimi pe marele uzurpator si, de ce nu, de a spera la mantuirea lui.

Diabologia lui Papini nu reprezinta o abilitare a celui rau, si nici o diminuare a rolului sau negativ in viata omului, ea tinde doar la o conciliere a crestinului cu el insusi, a infrangerii temerilor sale, caci cum altfel poate acesta sa spere la mantuire atata timp cat uraste si refuza sa-l priveasca pe Lucifer ca pe pionul necesar din lupta binelui cu raul?

Eseul Diavolul este, dupa cum subliniaza insusi autorul, o introducere pe drumul intelegerii diabolicului, un prim pas catre o viitoare stiinta despre cel rau. In acest sens lectura poate fi completata apeland la cartea lui Jacques Duquesne, DiavolulUn citat semnificativ pentru a intelege perspectiva in care gandeste, si la care ne imbie, Giovanni Papini: “Cine ii atribuie Diavolului raspunderea pentru toate pacatele face din el - fie si fara s-o stie - o fiinta atotputernica, adica un alt Dumnezeu”.

Papini poate fi atacat, din interiorul gandirii crestine, pentru o pozitie eretica si sofistica, ce aduce o aura usor romantica dramei Ingerului Cazut, dar forta vocii sale, cea care, in finalul lecturii, ne da de gandit, depaseste orice dogmatism, in favoarea unei ascutimi a spiritului, necesara tuturor celor ce spera intr-o adevarata libertate sufleteasca.

Text: Bogdan Mirea
 

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter