Carte

[Recenzie] Lucruri care se desfac si se sorb | George Chiriac

Categoria: Poezie
Editura TracusArte
An aparitie: 2014

Cel mai recent volum de poezie semnat de George ChiriacLucruri care se desfac si se sorb – a aparut primavara aceasta la editura TracusArte. Intr-un registru stilistic deosebit, scriitorul George Chiriac reuseste sa focalizeze o lume a marilor si a oceaneler, toate inghetate, toate ordonate dupa bunul sau plac.

Tragicul atinge aici limite umane, dincolo de real si de cvasifictiune – te simti ca intr-o padure in care calci pe iedera si aceasta te cuprinde, dar de fapt esti in fumul unui bar in timp ce tu esti animalul linsat. Linistea nu e liniste si betia nu e betie, totul se rezuma la o incercare de depasire a limitelor. Totul se petrece prin ochii unui betiv ce contempla asupra conditiei sale, lucid se pare, vazandu-se deodata infiripat in peisaj. Lumea tenebrelor e acum lumea marilor, a frigului si a oamenilor ce isi incearca zi de zi limitele. Ei nu stiu daca mai apuca ziua de maine, dar autorul ne lasa in suspans pana la finalul volumului.

Declansarea povestii vine in timp ce ti se face teama. Sinuos, vanituos, vertiginos, George Chiriac construieste stari, imagini, defineste si redefineste caile marii, leaga cu nodul gordian ceea ce nimeni nu poate dezlega. Se detaseaza vizibil de avangardismul cu care ne-a obisnuit doar prin rigoarea poeticului, pastrandu-si forma printr-un tot unitar: chiar volumul. Lucruri care se desfac si se sorb, micutul volumas al autorului este editat dupa valentele pe care insusi scriitorii avangardisti si le impuneau la inceputul seconului al XIX-lea, avand si o editie bibliofila.

Placut, foarte bun de citit inainte de o betie crancena, volumul lui George Chiriac reuseste sa nu se scufunde intr-o lume a morbidului – se distanteaza ca o banchiza si incearca sa supravietuiasca in marea involburata. S-ar putea spune ca naufragiul e inevitabil, dar cum sa mori daca esti deja in lumea poetica a scriitorului George Chiriac? Autorul ne invata ca marea ce are deasupra un cer negru e aducatoare de rau, daca se ridica ceata putem observa iceberguri in larg. Nimeni nu moare niciodata, zicea Hemingway, batrana muza a lui Chiriac.

Prin acest nou volum de poezie (autorul a mai publicat doua volume de poezie la ed. Casa de pariuri literare, frica circula prin subteran, s-a zis cu noi) scriitorul reuseste sa ajunga acolo unde literatura romana e in umbra totala. Prin umbra nu vreau sa subliniez ideea de anonimat, ci mai degraba de necunoscut horror, atipic pentru ceea ce se scrie si se citeste pe meleagurile noastre. Mici filme horror in versuri reusesc sa te bage in sperieti si sa te gandesti de doua ori inainte de a da pagina. Spatiul poetic belgian se pare ca l-a inspirat pe autor, clima temperat-oceanica fiind mult mai prielnica decat ceea ce e prietenos. In vino veritas, cam asta-i cu George Chiriac. Sau inchide ochii daca mai ai curaj.

Iata un poem care m-a miscat:

Mov la mine

Daca m-ar vedea, francezii ar zice Fin.

Fumand tigara dupa tigara
pe acoperisul unei case parasite.

Mai e putin si pica prima
zapada pe inaltimi. Dupa caderea intunericului
se produce efectul Kilimanjaro.

Incepe zvacnirea oricarui
muschi rozaliu. Ceva inventeaza placerea. Ceva
vesteste intunericul. Inima mea zace pe o masa
careia ii lipsesc mesenii.

Te zaresc din departare. Tu ma recunosti dupa plete.
Asa ca, printr-o manevra nevazuta,
imi sting tigara de zid.
Brusc triplu surub.
Intoarcerea corpului la 90º. Privirile.
Scopurile supunerii.

In capul meu s-a mutat
clima temperat-oceanica.
Vocile mele.
O mie de voci
in gura, prenocturne si rele.
Tu asteptand sa
strangi in maini tot ceea ce ademeneste moartea.
Atingerea de dupa furtuna
ca o petrecere pe un vas
acostat in port.

Ma simt ca-ntr-o poveste
in care toti mor la final. Mai putin povestitorul.
Nemiscat intr-un gol greu de umplut – podeaua
unei case gata-gata sa se faca una cu pamantul.

Si dragostea
ca o fereastra
de la care te arunci.

 

4 Mai 2014 | MUZAHOLIC

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter