Carte

[Recenzie] Strainul | Albert Camus

 

Categoria: Roman
Editura RAO
An aparitie: 2013

Daca spunem ca romanul lui Camus a fost tradus in 40 de limbi, eu zic ca deja ne facem o idee despre ce este vorba. In plus, Luchino Visconti a realizat o adaptare cinematografică în 1967, desi, in timpul vietii, Camus a refuzat ecranizarea romanului. Cartea face parte din "ciclul absurdului", asa cum a numit autorul trilogia existentialista din care mai fac parte eseul Mitul lui Sisif si piesa de teatru Caligula.

Meursault, este o fire detasata in cel mai pur sens al cuvantului. La aflarea mortii mamei sale, de exemplu, pasaj cu care-si incepe Camus romanul, nu arata niciun fel de emotie. Printre mosi si babe, bing bang, care mai de care mai rupt in coate de tristete, la capataiul femeii pe el il apuca cascatul. Tot tambalaul asta il trage la somn. Ziua urmatoare, cum necum, mai mult din plictiseala, incepe o relatie amoroasa cu o fosta colega de serviciu, Maria. La intrebarile ei muieratice, legate de pirostrii si alte d-astea, el ii raspunde, ce-i drept, pe placul ei, dar cu o atitudine, asa cum ascultam si eu prin liceu la ore: pierdut in spatiu. Se inhaiteaza, intr-un fel sau altul, cu Raymond, un tip care, mintit de partenera de viata, cauta razbunare. Din toata aceasta afacere, Meursault iese cat se poate de prost. Ucide un amarat de arab cu care, tot din pricina lui Raymond, se luase la harta si cu care se intalneste intamplator pe plaja.

Sa ne oprim putin aici. Intamplarea este tocmai sfera in care Camus arunca existenta umana, una fara vreo ordine sau rationament. Incercarea omului de a-i da sens, atasamentul fata de imediat si in fata oricarui eveniment, este tocmai esenta filosofiei absurdului si implicit acestui roman. Revenind, in urma crimei sale si mai ales din cauza modului sau de a fi/fiinta, Meursault este condamnat la moarte prin decapitare. Abia acum, cu sentimentul mortii impotmolit in gat, personajul lui Camus, este surprins meditand asupra indiferentei universale fata de omenire si mai ales fata de el, fiind prins de regretul ca avea sa moara.

Principiul relevat de Camus in roman, ma rog, in intregimea operei lui, e acelasi si la Sartre, cam ca la toata filosofia existentialista de moda absurda. Sirul de evenimente tine de hazard, luand forma unei fatalitati, finalitati, numai in fata omului. Tocmai de aceea, Camus ne propune prin Meursault o fata arhetipala a omului absurd. Rece, distant in fata propriei vieti, fara jocuri false in raport social si fara sa minta, nici macar in fata tribunalului. Un personaj care accepta lucrurile asa cum sunt, lipsite de importanta si fara un sens definitiv si clar. O existenta care nu ofera nimic spectaculos si-n care focurile de artificii sunt numai pe firmamentul pragului mortii.

Sa mai spunem si ca Strainul l-a inspirat, în 1980, pe Robert Smith, frontman-ul celor de la The Cure, in compunerea piesei "Killing an Arab".

Mai jos am sa asez frumos intre ghilimele ca-ntre perne, fragmentul care misca ca un embrion ce are sa creasca in burta creierului.

"Atat de aproape de moarte, mama trebuie sa se fi simtit eliberata si pregatita sa traiasca iar totul de la inceput. Nimeni, nimeni n-avea dreptul s-o planga. Si eu, la randul meu, m-am simtit gata sa traiesc iar totul de la inceput. Ca si cum aceasta furie m-ar fi izbavit de tot raul, m-ar fi golit de speranta, in fata acestei nopti incarcate de semne si de stele, ma deschideam pentru prima oara tandrei indeferente a lumii. Simtind-o atat de asemnatoare mie, atat de frateasca in sfarsit, mi-am dat seama ca fusesem fericit si ca mai eram. Pentru ca totul sa se consume, pentru ca sa ma simt mai putin singur, nu-mi mai ramane decat sa doresc in ziua executiei mele multi spectatori care sa ma intampine cu strigate de ura."

 

Nicolae Baldovin | 19 Mai 2014 MUZAHOLIC

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter