COTIDIAN

Aniversarea de 100 de ani a pohetului meu obosit, Gellu Naum.

A scrie despre ceva ce s-a intamplat acum fix 100 de ani e un act minunat. Nu stiu daca pe 1 august 1915 era cald sau nu. Prefer sa cred ca era o zi ploioasa, asa cum i-ar fi placut lui Gellu Naum. Se nastea, la Bucuresti, unul dintre cei mai inovatori scriitori suprarealisti, omul & fiinta care se joaca zi de zi cu mintea si cu poemele mele din cap, Gellu Naum. E foarte greu sa povestesti fara sa fii sentimental despre poetica lui, despre tot ceea ce a reusit cu o precizie incredibila sa traseze in literatura, despre modul in care te afecteaza sau te atinge pe ocolite Gellu Naum. El e acolo, intr-un mod, personal, cum nu mi-a fost dat sa simt pana acum in raport cu vreun alt scriitor. E atat de acolo pentru ca uneori se intampla sa navighez pe strada, sa vad un lucru infim, sa il atribui cu ceva din literatura lui Gellu Naum si sa zambesc. Acesta e autorul magic despre care vorbesc, la el unu plus unu fac tot unu. La urma urmei, Gellu Naum nici nu s-a dus, nici nu a apus, nu mai e din punct de vedere al poetismului fizic, dar dincolo de aparente e aproape de cei care il cauta. Nu sunt multi cei care izbutesc sa treaca de real si il gasesc!

Dincolo de dramele personale ale tanarului Gellu Naum (moartea tatalui in razboi – in 1917 – fapt ce il va marca in toata directia literara, moartea prietenului sau Stelica, al doilea razboi mondial, interzicerea cartilor de catre vechiul regim), se poate observa cu usurinta o ritmicitate viata-scris-iubit. Gellu Naum a fost un scriitor norocos, a reusit sa se infiltreze in poetic, sa depaseasca limitele poeziei si sa tureze totul la maximum. A trait asa cum a scris, intr-o boemie dusa la extrem. Un extrem care nu avea capat, limita, finalitate. Era perfectiunea gellunaumiana, ca o Cale sinuoasa a Searpelui. Dincolo de debutul din 1936 cu volumul de poeme Drumetul incendiar (cu minunatele desene ale lui Victor Brauner) si pana la Eloge de Malombre. Cerne de l'amour absolu (Elogiul Malombrei, in colaborare cu Gherasim Luca, Paul Paun, Virgil Teodorescu si Dolfi Trost), Gellu Naum reuseste sa se incadreze intr-un perfect suprealism. Prietenia sa cu celebrul artist suprarealist Victor Brauner isi va spune cuvantul in nenumarate volume, unele fiind chiar ilustrate de acesta.

Nu stiu ce forte oculte, extrem de ciudate, o sumedenie de fiinte elementale si alte femenologii au reusit sa il inspire pe Naum atat de tare incat sa creeze realismul de dincolo de suprarealism – ideea perfecta care s-a propagat intens in scriitura sa. Prezent in grupul suprarealistilor de la acea vreme, dar departe de apogeul miscarii – la Paris, incadrat perfect in timp – Gellu Naum reuseste imposibilul: sa scrie astfel incat Andre Breton sa exclame ideea de “centrul lumii s-a mutat la Bucuresti”. Cele patru volume de poheme (Drumetul incendiar, Libertatea de a dormi pe o frunte, Vasco da Gama, Culoarul somnului) si cele opt volume de proza & eseu (L'image presente a l'esprit - Imaginea prezenta in minte, Medium, Critica mizeriei, Teribilul interzis, Spectrul longevitatii. 122 de cadavre – coator cu Virgil Teodorescu, Castelul orbilor, L’Infra-Noir - Infranegrul - in colaborare cu Gherasim Luca, Paul Paun, Virgil Teodorescu si Dolfi Trost, Eloge de Malombre. Cerne de l'amour absolu - Elogiul Malombrei, in colaborare cu Gherasim Luca, Paul Paun, Virgil Teodorescu si Dolfi Trost) reprezinta in esenta perioada suprarealista a lui Gellu Naum, poate cea mai autentica din toata opera sa.

Urmeaza ani grei din cauza instalarii regimului comunist, este interzis, cenzura ii mutileaza carti – cel mai dureros aspect pentru un scriitor. Publica doua volume de poheme proletcultiste, in care nu se astampara sa nu arunce mici “soparle” suprealiste. Este vorba de Poem despre tineretea noastra si  Soarele calm. Orice cunoscator al operei sale stie ca in cele doua volume Gellu Naum prepara cu precizie un suprarealism la limita limbajului, cu mici incursiuni (denumite literar “soparle”) din simbolurile sale ce-i defineau pana atunci opera. Traieste din traduceri care ii aduc epuizarea fizica, va publica in tacere, fara prea mari ecouri literare, volumele de proza Tabara din munti si Filonul. In 1956 publica un prim volum de poezie Asa-i Sanda, urmat de Kicsi Sari, Cel mai mare Gulliver si de celebrele volume Cartea cu Apolodor si A doua carte cu Apolodor. Cred ca din respect pentru Gellu Naum (desi e pacat ca se pierd in timp, nu se gasesc absolut deloc) Simona Popescu nu a publicat aceste volume din perioada proletcultista a lui Gellu Naum in colectia de Opere (I-III, pana in prezent) de la ed. Polirom. Prin tot ceea ce a publicat pana la sfarsitul sau din 29 septembrie 2001, exact 16 volume antume, Gellu Naum devine un simbol al literaturii romane si nu inceteaza sa uimeasca chiar si cele mai ciudate minti. Scrierile sale au ramas intr-un mod uluitor in timp, au supravietuit asa-zisei uitari de dupa moarte si continua sa miste emisferele cerebrale ale multor oameni care se pricep sa citeasca Gellu Naum. Culmea, nu stiu de ce, recitind si tot recitind din ce in ce mai mult din opera sa, concep ca toata proza sa e de fapt poezie. O poezie teribil de buna, frivola si ascunsa, sta si in magicul roman Zenobia, in toate scrierile suprarealiste in proza si chiar in teatrul sau.

Chiar daca se implinesc astazi 100 de ani de la nasterea lui Gellu Naum si pe 29 septembrie 2015 se vor implini 14 ani de la moartea sa, mi-e dat sa cred ca nu ma pot indragosti vreodata la modul acesta poetic-dependent de un alt scriitor. A trait asa cum a scris, repet, retras intr-un Wonderland suprealist (la Comana, casa lipita de casa marelui botanist Nicolae Botnariuc) si a reusit sa fascineze generatii de scriitori si de artisti care ii calcau pragul. Discret, extrem de bine pus la punct in toate aspectele poetice, sufera in tacere de fiecare data cand cartile sale nu primesc cronici sau cele mai laudative pareri. Nu cred ca Gellu Naum se bucura prea tare de volumele sale, (extrem de rare acum, ce-i drept) ci credea mai mult in poezia sa ca intr-o forta greu de stapanit. El putea sa scrie orice, totul i se cuvenea, totul era precis calculat si asezat cuminte pe foi. Citesti, recitesti, recitesti in timp si totul e atat de altfel. Gellu Naum a inventat un joc poetic prin care tu din postura de cititor intelegi si vezi lucrurile diferit. Nu oricine il poate devora pe Gellu Naum, el nu scria pentru snobi. Avea un scris de mana marunt, extrem de mic si atragea atentia prin simplitatea lui. Avea o formula prin care isi incheia dedicatiile, formula care ma incanta enorm: “Dragul dragului, Gellu Naum”. Rareori, “Cordilement, Gellu Naum”, si mai rar “GN”. A iubit si fost iubit, asa ca doamna Lygia Naum avand grija, alaturi de Fundatia Gellu Naum, de opera sa. Simona Popescu, neobosita gellunaumista, e cea care are grija in present de opera lui Gellu Naum. In plus, am ramas, indiferent daca l-am daca l-am cunoscut sau nu, o mana de scriitori gellunaumisti. Ii las aici pe primii 15 care imi trec prin cap: Simona Popescu, Ada Milea, Stefan Manasia, George Chiriac, Nora Iuga, Dan Coman, Ana Dragu, Marius Chivu, Ioana Parvulescu, Adela Greceanu, Ion Pop, Ruxandra Cesereanu, Iulian Tanase, Herta Muller, Radu Vancu, plus prietenii sai, plus cititorii necunoscuti, plus toate femeile pe care le iubesc mai mult pentru ca citesc Gellu Naum, plus cei care vad si nu stiu ce vad si nu vad ceea ce nu vad si nu vad ceea ce vedea Gellu Naum. Acestea fiind zice, dragul meu Gellu Naum, sper sa pisicile te iubesc si acolo pe unde zabovesti, pe unde nu esti, iar eu o sa vars o picatura de vin pentru tine. La multi ani!

P.S.1: Un pohem, din volumul Copacul-animal (1971)

 

[Curand trezindu-ne cu ochii gâfâitori]

 

Curand trezindu-ne cu ochii gafaitori

discutam ca despre coamele aspre ale profetilor

si eu spuneam de fapt exista o singura mama pentru toti

laptele ei e pe bufet

ea a trecut mai de mult speriata

prin locuri prea inguste pentru imbratisari

una hotarata sa cugete sus si tare

sa stea in dreptul geamului intre soare si tubul cu pasta de dinti

pe canapea sa ne zambeasca tandru

ca intr-o fotografie iscalita de un caine

acum si-a descheiat armura fluiera pe balcon

si eu iti spun fiindca trebuie sa spun ar trebui

sa adaug fiindca trebuie sa adaug

exista o singura laptele ei

ar trebui sa ar trebui chiar acum

voiam eu mai de mult dar au intervenit niste

si a trebuit sa de aceea nu se mai dar oricum

baga de seama (scuza-ma) si

te ninge pe ochi Mi s-a spus ca

 

Dar ne simtim rotunzi ca in colectia aceea

e o situatie placuta

o umbra de intimitate un fel de salopeta veche

eu am facut ce am putut si uite ca

mi s-a despletit numarul de pe guler

ca sa nu mai vorbim de alte necazuri marunte

E frig e cate o dragoste cu trenul cu o scose mai grea

sa-mi aduci niste ciorapi scrisoarea de lana

la noapte vreau sa dorm singur in stuf invelit cu o patura

cu o mana in apa cu o singura mana

voiam eu mai de mult dar au intervenit niste

si a trebuit sa de aceea nu se mai dar oricum

baga de seama (scuza-ma) si

te ninge pe ochi Mi s-a spus ca

 

Sunt locuri prea inguste pentru imbratisari

baga de seama s-au aburit geamurile e sapte jumatate

trece ecoul cu cap de insecta

P.S.2: Doar astazi, la Anticariatul de noapte veti gasi o colectie impresionanta de volume Gellu Naum cu 25% reducere.

(a consemnat George Chiriac)

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter

Noi aparitii muzicale



PIANO INTERRUPTED : The Unified Field Reconstructed


AH! KOSMOS : Bastards


LYDIA LUNCH/RETROVIRUS: Urge to Kill


BILL SEAMAN : f (noir)


AVA LUNA : Infinite House


ARCTURUS : Arcturian


CALEXICO : Edge Of The Sun


LONELADY : Hinterland


SQUAREPUSHER : Damogen Furies


RACHEL GRIMES : The Clearing


KUBA KAPSA ENSEMBLE : Vandraught 10 Vol. 1


ABRAM SHOOK : Landscape Dream


TOMORROW WE SAIL : Saturn


THE DISTRICTS : A Flourish and a Spoil


THE MILK CARTON KIDS : Monterey


UNKNOWN MORTAL ORCHESTRA : Multi-Love


MICHAEL PRICE : Entanglement


BONNIE STILLWATTER : The Devil Is People


WILLIAM ELLIOTT WHITMORE : Radium Death


DAWN OF MIDI: Dysnomia