Event Report

Hiromi @ Jazz Night Out: Jocul de-a Jazzul

Cand vine vorba de concerte de pian, unde un singur muzician, aflat sub lumina reflectoarelor, interpreteaza cu maiestrie compozitii proprii sau ale unor nume consacrate, scenariul pare unul destul de static: publicul se asteapta probabil ca totul sa sune foarte frumos, sa fie incantati de indemanarea si tehnica acelui pianist, iar daca este vorba de un concert de jazz, sa recunoasca anumite piese sub vălul improvizatiei. Hiromi Uehara nu intra insa in aceasta categorie…

Pe Hiromi trebuie sa o vezi live – nicio inregistrare video nu poate surprinde atmosfera unui astfel de concert. Cine ii cunoaste albumele si a vazut-o live si cu alte ocazii stie deja ca improvizatia este elementul central al concertelor ei, compozitiile urmeaza pe scena cursul unei idei de moment, al unui gand, sau pur si simplu sunt o reactie la atmosfera din sala.

Modul ei de a interpreta este absolut fascinant, din intreaga sa evolutie pe scena – gesturile inflacarate cu care se revarsa asupra clapelor si corzilor pianului, mimica fetei si privirile jucause aruncate din cand in cand celor din primele randuri – se observa o naturalete si o bucurie de a interpreta ce intimideaza.

Hiromi zambeste publicului, il cucereste din momentul cand paseste parca timid pe scena, ii vorbeste stangaci in limba romana si ii spune povesti cu ciresi infloriti si strazi din New York, le picteaza aerul din sala cu sunete. Nu-mi amintesc sa fi fost la vreun concert unde sa fi zambit tamp, ca un copil, de la inceput pana la sfarsit. Si nu cred ca am fost singura…

Iti puteai imagina traficul infernal de pe celebrul Brooklyn-Queens Expressway, zgomot de claxoane, sirene si oamenii grabiti din compozitia „BQE”; erai apoi absorbit de lentoarea unei zile toride in „Daytime in Las Vegas” sau amuzat de ruleta sfidatoare in fata celui prins de microbul jocurilor de noroc intr-un cazinou din „The Gambler”, intrand apoi in jocul recunoasterii in „Canon in D” („Well, that was Pachelbel. Kind of…” smiley)

Am asistat nu doar la un spectacol de muzica live, ci si la un fel de dialog - sau mai bine spus -, am avut parte de raspunsuri la intrebari nerostite: am aflat ce anume o inspira atunci cand isi compune piesele: locurile prin care calatoreste, orasele cu strazile lor aglomerate, tablourile fara titlu (in „Old Castle, by the River, in the Middle of a Forest”) sau peisajul japonez („Capecod chips”).

Am avut parte de un dublu bis, cu improvizatii pe ritmuri clasice, dar nu numai, intrucat tema desenului animat „The Flintstones” si-a facut si ea loc prin cateva acorduri. Un scurt intro „Happy birthday to me!” (cineva din sala a tinut sa-i ureze „La Multi Ani!”) s-a strecurat la inceputul „Under the Bridge”, o improvizatie superba pe piesa celor de la Red Hot Chili Peppers.

Sa spui ca Twin Arts ti-au pregatit o seara foarte faina de jazz prin intermediul platformei Jazz Night Out ar fi sa simplifici esenta muzicii talentatei pianiste japoneze: Jazz, Rock, muzica clasica si de film, toate acele sonoritati ce-i inspira si totodata dau compozitiilor sale un aer aparte, care live iti surad si te fac sa uiti complet de tine, fie si pret de o ora-doua.

 

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter