INTERVIURI

Interviu Mihai Nicolau (ROADKILLSODA)

„… muzica buna se face in continuare, exista, e vie si se dezvolta. Cei care sustin opusul as zice ca sunt lenesi sau superficiali.”

Pe 25 Februarie, stonerii de la RoadkillSoda ne dadeau intalnire in Fabrica pentru lansarea noului lor videoclip, „Made Of Stone”. Venit – intr-un numar surprinzator pentru o seara de joi si un concert „de-o trupa”. Cantat – refrenul „I am made of stone”, repetat de unii dintre noi frumos dinainte, filmandu-ne acasa, pe strada sau pe acoperisuri. Placut – atmosfera fantastica, noile piese si reintalnirea cu cele deja cunoscute. Asteptam acum sa vedem ce ne mai pregatesc baietii pe viitor. Un nou album, poate? Sa le tinem pumnii!

Made Of Stone” reprezinta de altfel prima inregistrare RoadkillSoda in noua formula, cu Mircea Petrescu la voce si Mihai Nicolau la tobe. Desi recunosc ca ma incanta ideea unui interviu cu toti trupetii, pe cat de haotic si nebun, pe atat de interesant, am ales sa stam virtual de vorba cu Mihai Nicolau (sau Baby Jesus/ Freebird), pentru a ne spune ce inseamna pentru el, ca nou membru al trupei, muzica RoadkillSoda, dar si pentru a ne face cateva recomandari din playlist-ul lui, ca din partea unui om care citeste, scrie si vorbeste intotdeauna cu placere despre muzici.

***

Salutari Mihai! In primul rand, iti multumim pentru timpul acordat intrebarilor MUZAHOLIC si, desigur, felicitari tuturor pentru noul videoclip. Spune-ne cateva cuvinte despre cum a luat nastere ideea acestui clip.

Hello! Si eu multumesc pentru interviu. Ideea videoclipului a venit la sala de repetitii. „Made Of Stone” este despre comunitatea underground-ului romanesc, insumand si trupe si fani deopotriva. Cu totii misunam in zona asta. Astfel ne-a venit ideea sa tragem un clip cu fanii RKS. In clip sunt secvente din cele doua concerte filmate. Primul din ele este in sala de mese a clubului Fabrica, unde trupa este inconjurata de fani, iar cel de-al doilea este din concertul in care am impartit scena cu cei de la First Division si E.M.I.L. In clip apar si artisti din trupe prietene.

 

#MadeofStone reuneste de altfel trupa intr-o noua formula, tu si Mircea Petrescu (voce) alaturandu-va fratilor Ferezan. In noiembrie aflam ca pentru tine e un vis implinit, insa multi nici nu stiam ca tobele sunt o pasiune de-a ta. Cand si cum s-au intamplat toate astea?

Nu mai stiu sa spun exact varsta la care am visat prima data sa fac asta, aveam sub 10 ani, insa stiu foarte bine momentele, caci au fost doua. Primul a fost cand am ascultat „Moby Dick”, varianta live de pe The Song Remains the Same (1976). Era seara si ascultam muzica la casti. Am ramas fara aer, I was literally blown away. Am derulat inapoi caseta, am oprit-o pana in punctul in care incepe piesa si am asteptat ca ceasul de pe birou sa ajunga la fix ca sa o cronometrez -  au urmat apoi 13 minute in care am facut air drumming. Imi obosisera mainile incredibil de tare si nu intelegeam cum rezista Bonham sa bata atat de mult. Am descoperit apoi ca air drumming-ul este, intr-adevar, mult mai obositor decat cantatul la tobe. Al doilea moment a fost cel in care in timp ce invatam niste acorduri de chitara, pe care mi le aratase tatal meu, bateam din picioare incontinuu si imi tot miscam chitara de pe genunchi. Asta a fost momentul in care am realizat ca ma trage ata sa incerc tobele. Ma rog, asta, si faptul ca mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata vreun super chitarist.

Imi imaginez ca se lucreaza deja la un nou material. Care va fi rolul tau ca nou membru al trupei? E o participare a intregii trupe, atat la versuri, cat si instrumental?

Fiecare din noi contribuie din punct de vedere compozitional. Toti ne exprimam artistic si liber, fireste, in parametrii contextului muzical. O, Doamne, pare ca stiu despre ce vorbesc. Reiau: fiecare se implica si vine cu idei la fiecare piesa. Avem o piesa in lucru pentru care am scris niste versuri si probabil ca vor mai fi. 

Unii artisti vad muzica ca pe o evadare din lume, mai ales live, pe scena. Consideri muzica o modalitate de eliberare, de refugiu din cotidian? Ti-ai gasit alaturi de RoadkillSoda o noua identitate?

Cantatul este intr-adevar un fenomen foarte interesant. Esti acolo, dar nu prea. Traiesc foarte intens pe toata durata concertului. Asta e partea cand sunt acolo, constient de ce se intampla, cu o stare de spirit inundata de dopamina. Partea in care nu sunt acolo este dupa concert, cand tot cumulul de trairi si stari este inca foarte prezent. Atat de prezent incat uit, de exemplu, cate bisuri au fost.  It’s my favorite state of mind.

Am dobandit noi porecle (Baby Jesus / Freebird) care s-au alaturat identitatii deja existente.

In cateva cuvinte, ne poti descrie ce inseamna pentru tine muzica RoadkillSoda? Cum vezi drumul parcurs de trupa pana in acest moment?

RKS este acel rock’n’roll pe care imi doream sa il cant dintotdeauna. Imi imaginez asa: „Tati, tati, am ascultat Led Zeppelin, Black Sabbath. Ce alte trupe imi mai recomanzi?”, „RoadkillSoda!”.

It’s raw, it’s heavy, it’s Hendrix, it’s surprising, gloomy, it’s Mihnea, it’s cool, groundbreaking, whiskey fueled, it’s Vava, it’s grunge and intense, it’s Hotshot Eagle.

Funny enough, eu le-am urmarit evolutia baietilor inca de la lansarea primului album, motiv pentru care i-am si invitat in emisiunea pe care o moderam atunci la Radio 3Net „Florian Pittis”. Am fost cam pe la toate concertele lor si mi se parea ca RKS chiar se deosebesc bine de restul trupelor, de la stilul abordat pana la atitudine. Parcursul lor mi-a parut unul foarte steady – big and steady steps. Marturisesc ca am fost luat prin surprindere cand a aparut Yo No Hablo Ingles, un album dublu lansat si pe vinyl. Mi-au intarit impresia ca sunt o trupa one of a kind care va lasa ceva amprente in istoria noastra muzicala.

Photo credits: Valeriu Catalineanu | Romanian Club Culture

Cum ai devenit interesat de muzica? Ai stiut dintotdeauna ca ceea ce vrei sa faci este sa fii muzician?

Da, fara doar si poate. Visez sa fac asta de cand eram mic. M-a atras mereu muzica. Arta asta m-a trecut prin multe si peste multe. It’s my best friend, I find confort in it, it gets me high, it’s my medicine. Sunt genul de om care nici pana la paine nu se duce fara sa asculte muzica. Iubesc sa ascult muzica si iubesc sa o cant. Nu trece nicio zi fara sa imi fac planuri cu RKS si fara sa ascult muzica. Bottom line: sunt maniac cu muzica (as putea spune musicaholic, dar yo no hablo inglés :) ). Si pentru ca there’s no such thing as too many nicknames, in cercuri restranse mi se mai spune Mr. „Enciclopedie Muzicala Ambulanta”. I think this sums it all up.

Ai mai fost implicat si in alte proiecte muzicale?

Am avut un singur proiect mai serios din care am facut parte si cu care am concertat de cateva ori, Running Clouds, in care am cantat alaturi de Turcu Alex, Vlad Constantin si Achim Marian. Mi-am dat seama ca sunt destul de pretentios in ceea ce priveste proiectele muzicale dupa ce, de-a lungul timpului, am mai repetat cu niste trupe. Decizia de a ma alatura lor a venit in urma unor pauze de (la) tobe destul de indelungate si pe fondul unei pofte de cantat teribil de mari, cu toate ca nu eram deloc sigur ca in formula aia as fi putut avea satisfactie sau viitor. 

Legatura ta cu muzica nu se limiteaza doar la batut tobe, ci si la a scrie sau vorbi despre muzica. Momentan imi vin in minte recomandarile tale din revista BeWhere. Crezi ca a scrie despre muzici va deveni curand o ocupatie lipsita de sens? Este cronica de album/de concert un specimen pe cale de disparitie?

Intr-adevar, vorbitul despre muzica este unul din subiectele mele preferate si a fost asa de cand eram mic. Desi in principiu este gresit - chiar daca practic da uneori rezultate surprinzator de bune -, am triat oamenii din jurul meu dupa gusturile lor muzicale. Ba chiar imi chestionam prietenele, sa vad daca au potentialul de a-mi deveni iubite, cu intrebari de genul „Cine bate la tobe pe albumul asta?”, „In ce an a iesit albumul X”. O abordare gresita, dar nu total gresita. Plus ca, vorba lui Jack White, „I Don’t Trust Anyone Who Doesn’t Like Led Zeppelin”.  

Cronica de album/concert nu este si nu cred ca va fi vreodata pe cale de disparitie. Intr-o lume normala, civilizata, parerea criticilor e destul de importanta. Diferenta de perceptie, de awareness si de greutate este data de locul din care faci asta. Si cand spun locul ma refer la tara. Este destul de... nebagat in seama acest, sa-i spunem, stil. Incerc sa nu ma intind foarte mult cu explicatiile, dar lipseste baza de la care se pleaca pentru o cronica de album (le las deoparte acum pe cele de concerte), si asta pentru ca nu exista un fundament muzical solid in Romania (cu exceptia, cred, a muzicii simfonice). Nu avem aceasta cultura bine inradacinata in sistem, reperele artistice importante sunt cvasi-necunoscute (vezi B1 TV "Ianis" Joplin), asadar nu prea iti vine sa dai crezare unuia care vorbeste despre muzica. Fiind privati zeci de ani de muzica din vest, nume mari de „cronicari” (mai putin Grigore Ureche, bineinteles), nu prea s-au format, asta pe de-o parte. Pe langa asta, cantitatea de muzica si informatie de digerat este foarte mare, generatia Cornel Chiriac s-a cam stins, iar tinerii care fac - sau ar face - recenzii de albume nu (prea) au (inca) audienta si ecou. Este insa, trebuie s-o recunoastem, si destula indiferenta si de-aceea mi se pare ca in momentul de fata, la noi, in Romania, cel care face cronici de album e liber sa o faca in continuare, dar n-o sa-l stie nimeni.

Mai e un aspect pe care tin foarte tare sa il mentionez. In Romania a lipsit o media interesata de fenomenul muzical (exclud aici posturile radio/tv generaliste sau hit oriented). Toata floarea cea vestita a industriei (formatorii de opinie, datatorii cu parerea, criticii, muzicienii) nu a/au avut unde sa se exprime.  Toate tentativele de a creea un astfel mediu au esuat, mai devreme sau mai tarziu. Acestea fiind spuse, nu au putut aparea niste nume emblematice pe care iubitorii de muzica sa le urmareasca si a caror parere sa conteze. Si - fara sa minimalizez nicidecum contributiile in domeniu ale unor Florian Pittis, Florin Silviu Ursulescu, Lenti Chiriac, Doru "Rocker" Ionescu, Radu Lupascu, Marius Chivu, Mihai Plamadeala, Zoltán Varga sau Alex Revenco -  revin la numele-deja-metafora de mai sus: un alt Cornel Chiriac este inca foarte greu sa apara in peisaj.

Un exercitiu de imaginatie: Rockul s-ar preda in scoli, un capitol de baza in manualul de muzica. Cine ar face parte - dupa parerea ta - din lista canonica de muzicieni: trupe sau albume pe care oricine trebuie sa le asculte inainte de a indrazni chiar sa deschida gura pe tema asta?

Eheee... cand esti un „muzaholic” (sau, mai precis, un „musicaholic”), e foarte greu sa numesti niste trupe/artisti sau albume de capatai. Ca sa nu fac greseala de a incepe o lista aici, pentru ca nu cred ca as putea sa o termin prea curand, recomand topul facut de Rolling Stone Magazine, „1001 albume de ascultat intr-o viata”. It’s a good starting point. Am visat multa vreme la un proiect de cultura muzicala in scoli, dar m-am lasat pagubas.  Recunosc, insa, ca mi-ar face o mare placere sa scriu eu intrebarile pentru lucrarile de control si teze. Iubesc quiz-urile muzicale.

Cum e cu hipsterismul asta la noi? Si cu aceste catalogari gen mainstream, underground, trv cvlt? Crezi in ele? Ajuta la ceva?

Spun din capul locului ca nu vad hipsterimea/hipsterul cu ochi rai. Eu insumi as putea sa ma consider unul, pentru ca imi place sa scot ochii tuturor celor din jur cand un cantaret sau o trupa ajung sa aiba succes, dar eu il/o ascult de cand avea doar 300 de view-uri pe YouTube (primul exemplu care imi vine in cap este Daughter, pe care am si vazut-o live acum 3 ani si care o sa vina anul asta la Airfield). Vezi? Scot ochii. Cand vad cuvantul hipster, ma gandesc la hippie. It’s hip, it’s countercoulture. Nothing wrong with that. Mai putin stilul vestimentar folosit de baietii hipsteri. That I don’t like, dar asa cum era o vorba hippie: Do whatever makes you happy as long as you don't hurt anybody.

(Ma bucur ca ai spus mainstream si nu commercial) Categorisirile astea ajuta uneori. Poti sa argumentezi, sa pozitionezi, sa reperezi o trupa mai usor. Asta daca nu intram in subgenuri ale subgenului. Trv cvlt? WHAT??? Suna a nume de masina. Pardon, svna a nvme de masina. Cred ca denumirile astea sunt date de oameni care au prea mult timp liber. O sa se ajunga in curand la Mongolian Drone Doom sau Colonial Speed Metal.

Photo credits: Valeriu Catalineanu | Romanian Club Culture

Ce parere ai de trupele tinere si ambitioase care cauta succesul imediat, comercial, sacrificand autenticitatea? Sunt trupe recent aparute care ti-au atras atentia, pentru un motiv anume? Cineva pe care sa apreciezi sincer…

E o chestie cu dus si-ntors. Pornind de la premisa ca toate trupele vor sa aiba succes, mai departe sunt doua aspecte pe care le pot observa si enunta: 1. Daca trupa experimenteaza voit, constient, si fara sa aiba ca obiectiv „ruperea pietei”, ci doar pentru ca asa simte ea sa se exprime pe urmatorul album, sau trupa a evoluat si doreste sa isi adauge stilului adoptat niste elemente mainstream, e OK. Pot sa inteleg asta, pot sa fiu de acord. 2. Daca trupa este impinsa de la spate de cineva care vrea sa rupa topurile si le impune un anumit stil sau chiar cei din trupa vor asta cu orice pret, aici nu sunt foarte de-acord. Exista riscul sa ajungi in punctul in care sa nu mai canti ce-ti place. Where’s the fun in that?

Este un proiect muzical recent aparut care mi-a atras atentia, Otherside se numeste. Niste muzicieni foarte buni care fac un melanj misto de electro si soul. (Daca nu aveam categoriile astea cum as fi putut eu sa iti pozitionez  trupa in harta muzicala a mintii? :) ). Au lansat de curand albumul de debut si suna foarte-foarte bine.

Tu ce albume sau trupe noi interesante ai descoperit in ultimul an? Ce ne recomanzi?

Bai, sunt o gramada de albume misto care apar zi de zi. Sunt de parere ca muzica buna se face in continuare, exista, e vie si se dezvolta. Cei care sustin opusul as zice ca sunt lenesi sau superficiali. Daca vrei cu adevarat sa descoperi o muzica noua care sa iti placa, nu ai cum sa nu gasesti. Nu trece o saptamana din viata mea fara sa imi sara in fata cel putin o piesa care sa ma dea pe spate. Pentru ca m-am eschivat mai devreme la recomandarile pentru scolari, o sa enunt aici cateva nume care imi vin in cap. Steven Wilson – Hand. Cannot. Erase este fara indoiala o capodopera muzicala si evident si foarte recentul sau mini-album „4 ½”. Pentru fanii de riff-uri: We Hunt BuffaloLiving Ghosts, Uncle Acid and the DeadbeatsThe Night Creeper, WitchcraftNucleus. Un alt artist pe care l-am redescoperit recent este Matt Corby. Natural Order e un album de Hip Hop al unor baieti foarte tari – The Four Owls. Ca sa raman in sfera Hip Hop si ca sa mentionez si un artist roman, albumul lui Spike, Lumea lui Paul, mi se pare unul dintre cele mai bune albume ale genului lansat in Romania ultimilor ani. Ma opresc aici. Spre binele vostru, ca sa nu ajung si in zona de country... Si sper sa iasa anul asta un nou album Firma (Descantece, Vol. 2, poate). Il recomand inainte sa apara (stiati ca exista, ca si in literatura, critica muzicala de intampinare? )  :)

La ce concerte sau festivaluri de la noi (sau din afara, poate) te-ai simtit extraordinar, ca atmosfera, printre toti cei prezenti, si ce anume vei bifa de pe lista de anul acesta?

In Berlin am vazut Black Sabbath cu Soundgarden in deschidere. Reprezentatii impecabile si o atmosfera incredibil de misto.  We were a big family of headbangers. Am vazut Steven Wilson la Royal Albert Hall in doua seri, unde - daca in timpul pieselor m-as fi intors cu spatele la scena - puteam sa jur ca e pus discul, asa de bine s-a auzit.

Voi incheia acest interviu cu o intrebare legata, desigur, de motoul MUZAHOLIC: ce definitie ai da conceptelor de arta si frumos? Trebuie arta sa fie frumoasa, placuta din punct de vedere estetic?

Arta nu necesita explicatii. Frumusetea-i relativa. Mi-a placut si imi place foarte tare Bacovia, deci sunt de parere ca arta nu trebuie sa fie neaparat placuta din punct de vedere estetic. Filosofic vorbind, estetica uratului nu e mai putin interesanta decat cea a frumosului.

Photo credits: Miluta Flueras

*** 

::: RoadkillSoda :::

- Yo No Hablo Ingles -

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter

Noi aparitii muzicale



PIANO INTERRUPTED : The Unified Field Reconstructed


AH! KOSMOS : Bastards


LYDIA LUNCH/RETROVIRUS: Urge to Kill


BILL SEAMAN : f (noir)


AVA LUNA : Infinite House


ARCTURUS : Arcturian


CALEXICO : Edge Of The Sun


LONELADY : Hinterland


SQUAREPUSHER : Damogen Furies


RACHEL GRIMES : The Clearing


KUBA KAPSA ENSEMBLE : Vandraught 10 Vol. 1


ABRAM SHOOK : Landscape Dream


TOMORROW WE SAIL : Saturn


THE DISTRICTS : A Flourish and a Spoil


THE MILK CARTON KIDS : Monterey


UNKNOWN MORTAL ORCHESTRA : Multi-Love


MICHAEL PRICE : Entanglement


BONNIE STILLWATTER : The Devil Is People


WILLIAM ELLIOTT WHITMORE : Radium Death


DAWN OF MIDI: Dysnomia