INTERVIURI

Interviu Razvan Alexandru (ABIGAIL)

«… in acest moment scena este perfect impartita intre trupe cu sepci si trupe de pletosi »

Astazi stau de vorba cu Razvan Alexandru, asa-numitul R, o persoana supercunoscuta si un veteran incontestabil, care a colaborat cu o multime de muzicieni autohtoni underground din scena Metal. Nu-mi vine minte acum nicio alta trupa prin care sa treaca (sau sa colaboreze) atat de multi muzicieni, cum este cazul ABIGAIL. Iar Razvan a infiintat aceasta trupa cu multi, multi ani in urma, cu o istorie destul de zbuciumata si sacadata.

Este adevarat ca eu am ascultat prima data ABIGAIL prin 1995, dar era vorba de cu totul si cu totul alta trupa, in sensul ca am primit atunci o caseta demo tocmai din Japonia, cu ceva Blackeri suparati pe viata si machiati din cap pana-n picioare.

Timpul a trecut, eu tot am vorbit cu Razvan, dar am realizat ca nu am facut niciodata un interviu cu el despre ABIGAIL. Si cum anul 2015 pare sa fie unul optimist pentru legendara trupa Doom-Death Metal bucuresteana, am incercat sa smulg si cateva secrete de la Razvan, sa vedem si cat de incitante vor fi pentru voi.

Punctul mortal in subconstient a plecat de la riffuri de Metallica si Black Sabbath, cu putin timp inainte de Revolutie. Sunt 27 ani trecuti, cum priveste Razvan astazi acele vremuri, de fost soim al patriei, temerar pionier, pregatit sa urce pe culmile multilateral dezvoltate?

Salut. A fost asa si n-a fost. Prima trupa de rock ascultata in ‘86 se chema Iris, apoi Scorpions. Despre Black Sabbath am aflat printr-o intamplare, din cauza unei completari la o caseta audio. Piesa era „Headless Cross”. Mi-am cumparat prima chitara acustica in '88, deci pana atunci faceam air guitar.

Nu vreau nici sa-ti dau o aura de guru, nici sa te consider un veteran cunoscator in ale acelor timpuri, ca erai un tanar adolescent. Dar de unde aveai tu Black Sabbath pe atunci? Circulau placi (vinyl suna cumva aiurea azi) cu Iron Maiden, Judas Priest, Whitesnake sau AC/DC. Metallica era cel mai extrem grup pe atunci, nu?

Guru este acel erudit care este si respectat pentru niste lucruri, nu e si cazul meu. Ei bine, eu n-am fost niciodata un adevarat fan al metalului. Adica, exclusiv. N-am fost si, Slava Domnului, nici nu voi fi. Sunt inca un Devotee (fan DM), sunt un “kid of the '80's” cu toata muzica si cultura lui, sunt un mare fan si, zic eu, destul de cunoscator al curentului muzicii electronice si un mare admirator al muzicii celor de la King Crimson. Am crescut in casa cu vinyl-uri originale (nu rusesti) cu Sex Pistols, JM Jarre, Vangelis, Johnny Hallyday si alti artisti pop ai acelor ani. Pentru mine, Metallica, de exemplu, a venit putin inainte de Revolutie si atunci s-a produs si prima revolutie in formarea mea ca si muzician. Caci pentru un muzician, ca sa fie complet, e un mare minus sa ramana ancorat intr-un stil, intr-un gen. Fara falsa modestie si cu toata sinceritatea, ii deplang pe acei colegi care pur si simplu recicleaza acelasi gen si, in felul asta, nici nu se dezvolta spiritual.

A venit aglomeratia din decembrie si am devenit liberi. Astfel ca, prin 93, parca la Metalfan Fest, ai debutat cu Punct Mortal. Ce amintiri mai ai de atunci?

Sa fiu sincer, destul de vagi. Dar ce imi amintesc este frumos. Un pionierat, un DIY cum n-ai sa mai vezi pe aici. Lucruri facute, realmente, pe genunchi cum se spune. Imi facusem eu chitara mea. Un flying V, am bobinat cu mana zece de mii de spire pentru o doza, m-a mai ajutat tata sa imi faca la strung niste chestii pe ea si am vopsit-o alba si am scris ESP pe ea. Evident ca acolo toata lumea era data pe spate ca vedeau ceva ce doar in reviste vedeai. Deh, multi dintre noi aveam chitare facute. Efectele, la fel. Al meu, cel putin era facut de mine si era bagat intr-o cutie de ceai chinezesc, cu firele pe afara. Altii mai norocosi faceau rost de cutii de siringa. Amplificatoare? Desigur, radio-uri pe lampi. Despre festival imi amintesc ca am fost siderat de Sin si de Zob. In rest, cum spuneam, nu mai stiu nimic, doar ca era foarte aproape de casa, eu locuind chiar in Lacul Tei pe atunci.

King Diamond a contat enorm, incat ati schimbat numele trupei un an mai tarziu in ABIGAIL. Inca il mai asculti pe King?

Numele nu l-am ales exclusiv din aceasta cauza. Am vrut un nume de fata, care sa se scrie si sa se citeasca la fel in toate limbile. Un nume care sa sune foarte intunecat si misterios si care sa atraga dupa el genul asta de povesti si care sa sune chiar credibil. Dar, da, King Diamond ramane printre preferatii mei.

Tot in 1994 revelatia ta s-a numit Anathema la Bucuresti. Te-a marcat iremediabil acel concert. De atunci poti spune ca Doom Death Metalul a devenit viata ta?

Anathema a fost, intr-adevar, o a doua revelatie pentru mine, dar ea s-a intamplat cu un an mai devreme, stiam deja de Crestfallen. Am fost atat de nerabdator sa-i si vad, incat chiar am fost primul care a intrat cu ei in direct in seara in care au fost invitati in studio la Lenti. Apoi, la concert si dupa, le-am carat efectele, chitarele, am jucat si fotbal impreuna. Ba, in timpul concertului am primit chiar o dedicatie de la Darren, cantecul „Under a Veil of Black Lace” de pe Serenades. Deci lucrurile pentru mine sunt mai personale decat vor unii sa inteleaga.

Dar Doom-Metalul intrase deja in viata mea prin Candlemass si Solitude Aeturnus, Black Sabbath (aveam deja toate LP-urile in momentul ala) si Saint Vitus. Insa, stilul de a face Doom al Anathemei mi-a arata „calea”, ca sa zic asa, catre melosul extrem, catre armonii si mi-a aratat ca Doom-ul poate fi mai organic decat cum il stiam eu. Asa am simtit ca fac parte, in sfarsit si eu din acest film. Duncan mi-a zis o data, mai in gluma mai in serios, ca daca eram in Liverpool cantam in Anathema. De altfel, una dintre recenziile de afara de la Sonnets spunea ca este (in opinia autorului) materialul pe care Anathema trebuia sa il scoata in locul celor urmatoare ale lor. In fine…

Nu vreau sa marchez fiecare aparitie ABIGAIL aici, ca se poate citi pe net. Insa tot timpul mi-am pus intrebarea: de ce ABIGAIL a trebuit sa astepte mai bine de 20 ani pentru un full album?

Adevarul este ca, din motive pe care le vei afla mai jos, nu prea am compus mult. Nu sunt un compozitor prolific. Abia acum am reusit sa adun peste 40 de idei, dar pana acum nu compuneam decat atat cat sa fiu multumit cu cantecele respective. Am mai compus cantece care mi s-au parut de umplutura sau B-sides si nu le-am cantat niciodata. Si nici nu o voi face. Observi, bunaoara, ca spun „cantece” si nu „piese”. Incerc sa imi respect creatia si sa nu le artificializez cu termeni ai industriei muzicale. La unele cantece am lucrat si cate 6 luni, la altele mi-a trebuit o seara.

Dar acum trebuie sa scoatem un album si pentru ca… nu mai am prea mult timp si pentru ca as vrea sa inchid un cerc. Alt motiv concret este ca, nu stiu cum se face dar ABIGAIL a fost mereu o trupa formata din oameni (prea) comozi. In frunte cu mine, bineinteles, cum altfel. Confortul de a fi bucurestean, cu tot ce venea la pachet s-a vazut.

Sonnets este considerat azi un minialbum clasic pentru scena noastra autohtona. Atunci mi s-a parut ca ati fi putut decola spre un viitor muzical underground fulminant, dar ceva nu a mers. Bestial Records avea deja masa critica dar si vizibilitate din vanzarea de casete Negura Bunget, God, Gothic, Grimegod, Interitus Dei… asta ce-mi amintesc eu acum. Ce s-a intamplat dupa ce ati lansat materialul?

Pai, iti spun eu ce nu a mers. Din 1999 si pana in 2002, scena muzicala underground de la noi a fost intr-un oribil hiatus. Practic, exista doar un festival si nici un club. Tarziu, prin 2000, a aparut Le Noir-ul, o hazna, de fapt. Disparusera toate publicatiile Rock sau rubricile firave care mai scriau despre noi. A inceput revolutia dance la radio si tv. Abia in 2002 a mai inceput sa se miste ceva. Dar, din cauza de vieti personale, greutati, etc, in tot acest timp noi ne-am cladit niste cariere, unii, cel putin. Deci muzica a cazut automat pe plan secund. Cum e si acum, de fapt.

Sonnetss-a vandut foarte bine, cred ca am fi intr-un top 4-5 la Bestial Rec si asta cu doar un EP. Inaintea noastra in clasament si dupa noi sunt trupe cu cate 2-3 albume. Dupa lansare a facut ceva valva, atat pe aici, cat si pe afara. Dar eram prea prosti, prea copii, prea naivi ca sa intelegem ce tocmai creasem si mai ales, ce trebuia sa facem in continuare. Ne simteam inca in amorteala aia de pionierat underground in care participam la festivaluri, le castigam sau nu, apaream „la Magdin” asa,  „just because”, tronam in topul Radio XXI si tot asa. Daca stiam atunci macar pe jumatate din cate stim acum despre planuri, promovare, etc, eheeii...

Chiar asa, in cate exemplare s-a vandut Sonnets?

Neoficial, in cateva mii. Oficial, in jur de o mie si ceva. A avut 3 re-editari. Copia mea, de exemplu, e cumparata din Bulgaria, habar nu aveam ca s-au vandut si pe acolo. Am mai gasit niste copii acum la vanzare pe un site rusesc, e o nebunie.

Razvan, de ce atat de multe schimbari de componenta? Esti tu chiar atat de dificil? Personalitatea ta nu poate fi compatibila decat pe termen scurt cu ai tai colegi de trupa?

As si preferat sa nu vorbesc eu despre mine, dar pentru ca au fost atatia, tot timpul, care au vorbit ei despre mine, ma gandesc ca poate e cazul sa spun si eu doua vorbe. Asa, de exemplu, am aflat lucruri noi despre mine si ma suna cate unul sa ma intrebe daca e adevarat. Mai nou, sunt sters din lista de prieteni de pe FB pentru ca cineva a auzit despre mine ca… sau ca...  Inca nu ma pot obisnui cu rautatea gratuita si invidia. Nu inteleg de ce, oricum, mare lucru nu sunt si nu am realizat, de ce ar fi cineva invidios pe mine, inca nu am inteles.

Schimbarile de componenta au fost necesare in 99% din cazuri. O sa iti spun si de ce: n-am cerut niciodata si nu am sa cer mai mult decat fac eu. Nu cer decat seriozitate si ceva implicare. Nu acordam mult timp trupei din cauza de vieti personale, insa alea 3 ore pe saptamana le-as vrea intr-un fel. Nu stiu cum sa-ti spun, dar nu prea imi convine sa imi pierd timpul meu, din viata mea si sa arunc banii pe sala de repetitie si tu, colegule, sa vii fara piesa invatata sau macar ascultata… sau sa vii beat sau sa dai dovada de neseriozitate si imaturitate la sala sau mai stiu eu ce. Deci, in marea lor majoritate, schimbarile de componenta au avut aceasta cauza. Mai putin muzicala. Am adus oameni in trupa care nu prea... ma intelegi. Si cand au plecat de la noi erau deja in stare sa puna bazele propriei lor formatii. Macar pentru asta sunt multumit.

In ultimii ani, oricum, m-am mai relaxat. Am ajuns la performanta de a asista la scene in care colegii mei dau afara pe altul. Si eu iau doar act si zambesc. Putin amar, dar ma bucur ca m-am schimbat. Nu cred despre mine ca as fi un tip asa cum am auzit ca as fi. Imi cunosc interiorul, stiu cum functionez, stiu pentru ce plang. Am fost numit nazist, hitler, dictator… M-au amarat si m-au intristat, pentru ca veneau de la oameni care nu au inteles nimic din ce faceam. Sper ca intre timp au aflat si ei pe pielea lor ca am avut dreptate.

Nu am prieteni, niciodata nu am avut, cel mult doar la nivel declarativ. Acolo suntem buni toti.

O sa inchei subiectul asta spunandu-ti ca e foarte posibil ca sa mai existe o alta formatie romaneasca care a schimbat mult mai mult decat noi. Si la ei e vorba de componente intregi, pe cand la noi, nu. Stii prea bine cine sunt. (Te referi la Negura Bunget, asa e, acolo a ramas doar Gabi, insa brandul este cel mai de succes de la noi si marele avantaj este ca se vinde si afara, indiferent de cine e in trupa.  Si stii de ce: multe albume si mii de concerte… nu toata lumea poate avea statutul de trupa cult cum e Burzum, heh - MUZAHOLIC)

Esti de acord ca aceasta fluctuatie a fost o frana in evolutia ABIGAIL?  Plus faptul ca esti un perfectionist, lucru care poate deveni si un dezavantaj major, daca e sa privim pragmatic.

Da, categoric a fost. Daca stau si adun si pun cap la cap niste lucruri, imi rezulta ca am pierdut ani de zile. Dar, asta e viata, nu? Nu ne e scris tutror sa ne cheme Metallica.

Nu e un lucru rau sau un defect sa fii perfectionist. Dar, in cazul meu, poate fi, da. Deseori aman sau renunt la un eveniment doar pentru ca nu ma simt in siguranta cu el sau simt ca mai e loc de schimbari. Dar cum spuneam printre cuvinte mai devreme, nu sunt genul care sa scoata orice si pe banda rulanta doar ca sa stie lumea ca scoate albume si e extraordinar. Pentru ca, pur si simplu, nu e. E o rutina in care nu ma regasesc.

Cu unii ai ramas prieten, cu altii nu. L.O.S.T este un exemplu unde te-ai implicat sa-i ajuti, sa-i sustii, parca ai si cantat la un concert cu ei. Si, de fapt, sunt fostii colegi ABIGAIL. Este L.O.S.T un grup de succes in Romania?

Vreau sa cred ca sunt prieten cu toti. Cel putin, astea sunt semnalele in ultima vreme. Cu altii, intr-adevar, nu am fost prieten imediat, dar am devenit dupa ce n-am mai cantat impreuna.

O sa iti vorbesc despre L.O.S.T. mai mult din punctul de vedere al fostului producator. Cu L.O.S.T. am cantat chiar de vreo doua ori, in calitate de invitat. Nu stiu daca s-au simtit obligati sau chiar nu aveau pe cine sa ia. Oricum, alaturi de ei nu m-am simtit un strain, mai ales ca nu cantam muzica mea, dimpotriva. Piesele lor sunt compuse in jurul aceluiasi stil care ne-a si adus impreuna, nu stiu daca intelegi ce spun. Unii oameni sunt facuti sa orbiteze impreuna in jurul aceleasi idei, indiferent daca au fiecare traiectorii diferite. Pe L.O.S.T. o sa ii consider mereu niste „abigaili”, orice ar fi. Din cauza unei neintelegeri din trecut, ei au decis sa se afirme singuri si uite ca au reusit, intr-o oarecare masura. Din pacate, in acest moment Romania este intr-o plina schimbare de generatie si stiluri, lucru care se intampla o data la 10-20 de ani. Daca ai norocul sa fii intre schimbari ajungi mare. Daca pici exact pe schimbare, e greu. Asa se face ca, eu cred ca unei trupe la L.O.S.T. ii este destul de greu, azi, sa ajunga la fanii mai tineri ai Metalului intrucat acestia nu accepta decat genurile metalice cu Core in coada, ori, L.O.S.T. e mai degraba ceva old school. Exact acelasi lucru s-a intamplat si cand a aparut valul nostru de metal la inceput de ’90. Fanii de atunci erau cu precadere fani Judas, Maiden, etc. Nu acceptau deloc Slayer, Death si altele. De asta au si fost cateva scandaluri pe la concerte intre heavy-isti si metalisti. Cu toate astea, nu vad L.O.S.T. cantand Core. Din fericire.

Fenrir a fost un alt coleg de trupa ce si-a dorit sa cante in ABIGAIL. Acum si el si-a facut propria trupa, KISTVAEN. Iti place ce canta acum? In ce relatii esti cu el? Tocmai am citit ca vor organiza primul turneu european, adica se zbat sa iasa din anonimat.

Imi place ce face Kistvaen, pentru mine e ceva nou. Eu nu ascult genuri suicidale de nici un fel, in afara de Shining nici nu stiu altceva. Asa ca prefer sa ascult Kistvaen si sa ma simt inspirat.

Cu Manuel sunt in relatii bune, cred. Mi-as fi dorit si mai bune, dar nu depinde de mine mereu.

O sa iti spun un secret legat de Fenrir, doar vreo doi colegi il stiu. Este singurul care ma poate si ma va inlocui la ABIGAIL atunci cand eu... Vreau sa cred ca i-am transmis tot ce stiam eu asa incat schimbarea sa fie naturala. De fapt, si cred ca banuieste si el asta, cand am facut rocada cu Sincarnate intre chitaristi, asta era si scopul. Il stiam de mult timp pe Manu, schimbam email-uri inca de prin 2000 cand el inca nu canta la chitara si am stiut ca pe el trebuie sa il pregatesc pt cand va fi sa fie. Suna aiurea, dar uneori te trezesti ca esti pe un drum si nu intelegi, dar il accepti ca valid.

Le urez succes cu turneul, o sa fie greu, am auzit, dar sper sa isi gaseasca recunoasterea pe care o merita. Si nu sunt amabil pentru ca asa trebuie. Am doi abigaili in trupa aia, ii iubesc pe amandoi.

Cu Daniel ai avut o relatie stransa si el mi-a vorbit tot timpul admirativ despre tine. Dar si el si-a urmat calea, intai cu Eye Of Solitude, mai nou cu CLOUDS. Iti plac proiectele lui?

Ah, Daniel... Klepsy, pentru mine, eu asa l-am cunoscut, imi e foarte greu sa il strig Daniel.

Da, am avut o relatie chiar foarte stransa. Atat de stransa incat statea la mine si plangeam amandoi, noptile. Sigur, la vremea aceea inca nu stiam ca, de fapt, lucrurile stau altfel. Poveste veche, poate o sa ti-o spuna cineva, vreodata. Eu am ingropat-o.

Despre EOS nu ma pronunt aici, totusi imi place mult. Am incercat sa cantam aiurea impreuna, ba chiar Nico de la Kaotoxin ne vroia si pe noi in roster, la un moment dat. Dar asta e alta discutie.

Despre CLOUDS stiu ca stii ca trebuia sa fac parte din proiectul ala. Pe scurt, ca sa ingrop si treaba asta, am intarziat din niste cauze personale cu imprimarea chitarelor, insa se pare ca decizia de a fi inlocuit cu amicul Deha venise deja, asa incat eu doar am fost notificat, nici macar nu am primit vreo amanare sau altceva. Clouds venise pentru mine intr-un moment care aveam nevoie de asta si, pentru a doua oara, m-am simtit tradat. Imi pare rau sa o afirm public, dar ce mi-am auzit mai tarziu m-a infuriat, de-a dreptul, mai ales de catre personaje din acel anturaj. Ca si muzician, mi-ar fi placut sa fac parte din proiect. Dar o a treia sansa nu voi mai permite eu. Ca sa intelegi tu si altii, nu am o problema cu muzica, ci cu oamenii. Am dat tot, am primit amaraciune in schimb.

Vezi, sunt sincer, nu am nimic de ascuns. Si asta deranjeaza.

Ce alte exemple de colaboratori iti mai vin in minte? CRONOS sau DEVIANT au fost alte incercari de-ale tale care au functionat pe termen scurt.

Cu Cronos am cantat o singura data la un festival la Valcea, a fost distractiv. Deviant era un proiect de Metal asa zis modern in care am fost cooptat. Am facut pare din Deviant pe durata unui hiatus ABIGAIL, asa incat m-a tinut in forma. Dar nu am trecut degeaba prin Deviant, dealtfel, singurul cantec scos oficial imi apartine in mare masura. Nu sunt pentru colaborari, daca ma intrebi. Mici ajutoare la nevoie, da, oricand, oricum. Proiecte muzicale, nu, e o pierdere de vreme.

De ce nu si un proiect cu TAINE? Ca si-asa sunteti de-o multime de ani pe scena asta.

Eu le-am propus, dar a ramas in aer mereu. Probabil nu ma considera suficient de apt pentru asta.

Ca sa continui in acelasi spirit de gluma, pot sa afirm ca eu pot sa cant ce canta ei, destul de bine, chiar. Invers nu prea, nu cred haha.

ABIGAILa fost (si inca este) o scoala de muzica pentru o multime de muzicieni, mai mari sau mai mici astazi. Te simti mandru (in sens de bucurie, nu de Pontac nationalist ieftin) ca ABIGAIL a fost o rampa de lansare pentru multe alte trupe sau proiecte muzicale?

O sa merg pe firul apei in sens invers si o sa iti spun ca preferam ca ei sa faca ce trebuie cat erau in ABIGAIL haha. Dar e ok si asa.

Nu stiu daca am fost scoala de muzica, dar am aflat ca unii au iesit chiar traumatizati dupa relatia cu mine. Glumesc. Tot ce pot sa le spun este ca le multumesc ca au avut rabdare si sper, intra-adevar sa fi ramas cu ceva dupa aceasta experienta. Oricum la ABIGAIL au aflat, unii, ca muzica inseamna si altceva decat note si riff-uri. Ca se poate canta si altfel decat cu mintea plina de masuri, timpi, numar de repetari si alte lucruri tehnice. La ABIGAIL trebuie sa simti, sa intelegi si sa iti insusesti personal, mai intai, ceea ce canti. Sa simti ca e "muzica" ta interioara. Doar asa poti canta cu noi.

Anul acesta pare sa fie un an in care ABIGAIL va duce la indeplinire visul pornit in urma cu 20 ani: line-up stabil, semnat contract cu label serios, album lansat, plus concerte de club si chiar la festivaluri. Ma insel? Da-mi cateva detalii aici despre fiecare din ideile amintite. Stiu doar ca in curand veti intra in studio.

Intr-adevar, line-up-ul e cel mai stabil in mare parte din toti anii de pana acum, in afara de bas. Pur si simplu, nu avem noroc la acest instrument. Lucram la album, nu cu viteza cu care ne-am propus, dar macar e inainte. Sper ca la toamna Nico sa se tina de cuvant, si daca nu, mai avem si alte oferte, la fel de importante. Tocmai ce am respins zilele trecute una din Rusia. Si aia stiu Doom… Cat despre cantarile pe la festivaluri, mai nou scuza este ca "n-ati mai scos nimic nou". Dar si cand o sa avem...

In studio vom intra chiar de saptamana aceasta si ina maxim o luna si ceva sa avem deja primele doua single-uri.

Cum vor suna noile piese, ce teme dezvolta, ce invitati speciali veti avea?

Unii spun ca sunt destul de old-school. Asa o fi, poate m-am plafonat eu, nu stiu. Altii spun ca nu s-a mai facut si nu se canta asa in Romania. O fi si asa, nu e prima data cand suntem trendsetteri pe genul nostru, in tara. Eu iti spun numai ca vor fi si vreo 2-3 hit-uri (asa cum am obisnuit), dar si cantece mai solide, mai serioase. In principiu, titlul va fi „Dark Days Turned Into Blue Nights”, adica, cum ar veni, zile de rahat care se transforma in nopti si mai rele, scuzati plastica.

Despre invitati as vrea sa iti spun, ma mananca limba, dar am o conventie cu ei ca inca nu e momentul. Dar nu am aceeasi conventie cu Alina Rotaru, de exemplu, unul dintre cei mai buni harpsichord-isti ai lumii in acest moment. O gasiti pe Youtube.

Stilistic, ramanem la miezul doom/death, dar sunt destule interventii cinematice post-rock, ambient, drone chiar. Voi pune ceva mai mult theremin decat o fac live de cativa ani, vor fi si cateva instrumente care nu au ce cauta in doom. Dar noi o facem, da.

Imi poti prezenta membrii actuali ABIGAIL? Canta ei si in alte trupe?

Colegii mei sunt, in ordinea de pe scena: Mihai Ilie la voce, Vlad Flavian-Ionita la chitara, Sorin Svetoslav la bas si Mirel Cristea la tobe. Precum vezi am renuntat de tot la prezenta umana la clape, noi cantam deja de ani de zile cu backing track, asa incat la noi clapele si efectele suna mai bine si mai legat live, tocmai din acest motiv. Cam cum canta Septic Flesh, daca vrei o comparatie. Bine, alt motiv ar fi ca nu prea se gasesc keyboard playeri pe doom in Bucuresti. Daca vreunul citeste aceste randuri si ne cauta, s-ar putea sa ne schimbam optica, totusi.

Si, da, din pacate, unii mai canta si in alte trupe,  Dinumbra si Fjord. Asta e unul dintre motivele pentru care avansam atat de lent fata de cum ne-am propus. Nu sunt pentru aceasta moda, dar uneori nu ai ce face. Ca sa canti live trebuie sa accepti si aceste lucruri. Suntem putini, iar cei capabili si mai putini.

Acum cativa ani imi spuneai ca la concertul de lansare al albumului vei dori sa inserezi si alte idei artistice, pe langa cantarea propriu-zisa. Inca persista acele idei interesante? Cu ce trupa ai dori sa canti pe scena la lansarea albumului? Posibil dar si asimptotic…

Da, inca persista, numai ca e foarte posibil sa se deruleze intr-un alt context. O sa iti spun mai multe despre acest context in raspunsul intrebarii urmatoare. Despre actele artistice, da, pot sa iti spun ca va fi, din nou, ceva ce nu s-a mai facut la noi la o lansare. Balet. Tango. Dans contemporan. Teatru. Iar cand si muzica o permite, cu atat mai bine. Mai mult, una dintre piese va beneficia ca si clip de suportul unei indite trupe de teatru de la noi.

Mi-ar placea sa avem invitati trupele care au in componenta pe vechii colegi, dar inteleg ca nu prea e timp mult sa ii am pe toti.

Te simti veteran in scena asta Metal de la noi? Exista o multime de trupe noi, exista multi muzicieni tineri care promit. Cum vezi tu astazi scena noastra Metal? Ce trupe iti plac? Dar din cele vechi?

Sunt un veteran macar prin prisma faptului ca inca mai cant. Daca nu mai eram un muzician activ, m-as fi numit… habar nu am cum.

Imi plac cateva trupe de la noi, nu foarte multe, totusi. Putini sunt cei curajosi si si mai putini cei carora chiar le iese. Nume nu vei primi hehe.

Cum vad eu scena de metal? Haha, nu ma provoca. Dar o sa iti spun ca in acest moment scena este perfect impartita intre trupe cu sepci si trupe de pletosi. Asa e descrierea plastica. Rar ele isi impart si o mica parte din public, ceea ce e un lucru normal, dar rau, pentru ca suntem putini. Exista organizatori si organizatori, unii care te respecta ca si artist, altii pentru care esti un homeless carora ei ii fac un bine. Nu avem presa muzicala rock de underground. Cele care exista deja sufera de inconstanta, inconsistenta, autosuficienta si de o vanitate inexplicabila, iesita din comun.

Uneori sunt ok, se implica, alteori lansezi un album si ei nici macar nu-ti raspund la email. Si nu vorbim de presa de mainstream. Ah, unde esti tu Gombos...

Ce muzica mai asculti astazi? Ce trupe ti-au captat interesul? Dar ca stiluri muzicale?

Ma crezi daca iti spun ca nu prea (mai) ascult metal? Bine, niciodata nu am ascultat atat de mult metal incat sa faca din mine un metalhead pur, dar chiar si asa. Asa incat, pe drum spre serviciu ascult posturi de radio care se cheama, de exemplu RelaxFm. Ceva chillout, ambient, trip, etc.

Alteori, ma intorc la muzica disco a anilor ‘80. Sunt nebun cu asta. Alteori ascult doar clasica. Ador pe Einojuhani Rautavaara, de exemplu, pe Mozart si mai ales noua muzica clasica, muzica de film.

Imi place Post Rock-ul mult, admir stilul cinematic si descriptiv al celor de la Hammock, ador emotia pura generata de Sigur Ros. In Doom/Death, in acest moment ma regasesc in Swallow The Sun. Revin cu drag mereu si la muzica electronica, la Jean Michel Jarre, Vangelis, la Kitaro, la Kraftwerk, Tangerine Dream. O sa iti spun si ca ascult destul de mult Trance, mai ales stilul dezvoltat de Armin Van Buuren, mai atmosferic. Ce mai ascult... Ah, da, multa muzica asa zisa „World”. Poti sa-i spui celtica, araba (nu manele, atentie), ceva jazz-etno, amerindiana.

Cu ABSYNTHE MOON mai ai ceva planuri?

Absynthe Moon s-a nascut din ideea de a prezenta muzica de alta factura pe care am compus-o si inregistrat-o intro anume perioada de timp. Vorbim aici de ambient, trip-hop, electro. Am mai lucrat cate ceva, asa incat o sa improspatez colectia de auditii la liber de pe net. Dar a trecut deja in plan secund. O sa vezi si de ce, in curand. Si nu, nu este nici ABIGAIL.

Unde incepe muzicianul Razvan si unde se termina producatorul muzical Razvan? Care sunt diferentele majore?

Buna intrebare, eu nu mi-am pus-o niciodata. Daca ma gandesc acum, as zice ca incep si se termina in acelasi timp, merg in paralel, rareori sunt tangentiale. Cand sunt tangentiale, nu e bine. Inseamna ca ori cantecul nu e bun, ori productia pe care o am in cap nu pune cantecul in evidenta. Si pentru mine, dar si pentru cei cu care am lucrat m-a interesat intai de toate sa scot cantecul la iveala si mai putin sa caut un sunet care sa fie in trend. Daca mi se pare ca o bucata muzicala suna mai bine fara pedala dubla si 4 chitare suprapuse, atunci asa o sa si fie la final, daca cantecul o cere.

Pentru mine, cand compun un cantec il si aud oarecum final in minte si incerc sa proiectez cam cum va fi cantat el si live. Asta, a propos de perfectionist. Cum spuneam, daca proiectiile dau cu virgula, atunci trebuie schimbata abordarea si, deci, automat nici cantecul sau bucata aia nu va mai transmite ce intentionam. Si uite, asa o iau de la capat. Recent, insa, in ultimii ani, mi-am reorchestrat muzica doar cu ajutorul chitarelor acustice si a altor intrumente traditional acustice si am fost uimit in mod placut sa constat ca stau in picioare bine de tot ca si cantece. De fapt, nici nu are cum sa fie altfel. Fata de genurile mai saltarete de metal, in special cele moderne care au nevoie de artificial, doom metalul este in esenta, o balada, o doina soptita pe marginea raului, in negura noptii sau la lumina lunii. De aceea si filonul muzical solid si cursiv. In rest, e doar o chestiune de ambalaj.

In ce alte proiecte esti implicat astazi?

In afara de ABIGAIL ar mai fi Absynthe Moon, despre care ai pomenit mai devreme. Dintre cele secrete, ar fi vorba de doua. Unul neasteptat si unul a carui muzica o reprezinta muzica ce nu va intra pe albumul ABIGAIL. Nu va intra nu pentru ca nu e buna, ci pentru ca e ori prea lenta, prea funeral sau prea prea prea. Dar e a mea, e despre mine si nu va cunoaste sertarul. Poftim, in premiera ti-am spus doua lucruri, chiar daca destul de incomplete. Numele proiectelor le stiu deja, dar nu e momentul sa le fac si publice. Dar iti promit ca tot la tine o s-o fac daca vei dori (cu mare placere, oricand vei decide tu - MUZAHOLIC).

Altfel, sunt implicat in proiectele mele „comerciale”, ma refer la faptul ca fac muzica de librarie pentru reclame si alte productii video si pe care incerc sa o vand pe diverse platforme, fac muzica comerciala pop si pe care voi incerca sa o sa vand si pe aceasta si tot asa. Am o groaza de idei si planuri si atat de putin timp. Nu ma pot opri la un singur proiect.

Non muzical, ti-a sputea spune ca lucrez in paralel la doua filme documentare, unul despre 20 de ani de noi, ABIGAIL si altul despre 20 de ani de rock si undergroud metalic romanesc. Se cheama Against The Odds si pagina lui o gasiti pe FB. La ele lucrez impreuna cu o echipa de prieteni, printre care as reaminti pe Vlad Busca, pe Gabi Isac si Paul Grigoriu, dar si ceilalti colegi ai mei de la DreamTeam Video si cu mult ajutor din partea lui Catalin Catana.

Am patru videoclipuri in cap si (forever) in lucru si alte nebunii si doar o viata de om care lucreaza la job intre 10-18.

Imi amintesc ca la Forgotten Tomb, cand i-am adus la Doomed Souls Evening, m-ai ajutat si italienii au cantat pe instrumentele ABIGAIL. Ai ceva amintiri de atunci?

Da, de fapt rugamintea a venit prin Manu, Fenrir. Si, normal, am percutat pozitiv.

Seara aia a fost una dintre cele mai faine intamplari la care am participat. Rar mi se intampla sa simt cumva personal ce se intampla pe o scena. Si cred ca, ca si mine, au fost multi si cred ca am transmis si noi inapoi. Dar la fel m-am simtit si la Alcest, de exemplu. Percutez cu multe dintre intamplarile DonisArt, din pacate nu imi permit mereu sa iau si parte la ele.

Parca ne-am mai vazut iar la Atoma. Stiu ca iti placea trupa. Sau a fost Arcturus? Ca nu mai tin minte exact.

Da, la Atoma si la Slumber. Diferite total, dar au avut acelasi impact asupra mea. Stranii sunt caile... La Arcturus, aceeasi poveste ca atunci cand nu pot veni, deh...

Ai ajuns si tu la o varsta la care toti cei din jurul tau au familie, copii. Nu ai planuri in acest sens?

E ca intr-o formatie, nu depinde totul de tine. E o echipa, stii? Unul impinge, altul trage haha.

Eu as vrea, ce sa zic, mi-am simtit chemarea de mult. Dar sper sa scot un album si aici in curand, cine stie. Sau macar un single.

Tot monarhist? Sau cu militantii lui Antonescu?

Monarhist prin simpatie. Imi place dreptatea, curatenia, ordinea, maretia umana si lucrul bine facut. Fara legatura cu domnul presedinte, el doar si-a insusit o stare de fapt interbelica printr-un slogan, alta vorba goala, probabil. A sunat foarte de dreapta, stiu. N-am ce face, trasatura de familie.

Ai o afinitate pentru teme istorice, mai ales daca vine vorba de razboaiele mondiale. Esti si colectionar de piese interbelice?

Nu, nu mi-as permite sa fiu colectionar. Dar admir mereu artefacte istorice din orice perioada si trecut. Urasc razboiul, totusi. La un tanc, de exemplu, vad mai degraba puterea si maretia, uitand uneori care este scopul lui.

Oare chiar vine razboiul si la noi? Te bagi in prima linie cu arma in mana? Ia spune-mi, pe cine iei cu tine? Ceva colegi si fosti colegi din trupa?

Avand in vedere ca cei cu varsta cuprinse intre 18-35 de ani cam fug de treaba asta dupa cum vad, am o senzatie ca ne vom cam intalni pe acolo. Daca as face-o? Probabil ca as face-o.

Personal, am impresia ca suntem in acei ani tulburi de dinaintea celor doua mari razboaie. Razboaie vor mai fi, in special din cele religioase, economice sau etnice.

Ai cantat in deschidere la Evergrey si la Katatonia. Cum ti s-au parut concertele voastre de atunci? A reactionat publicul altfel fata de concertele obisnuite?

Publicul de atunci nu prea era publicul nostru. Dar ne-a prins bine, mai ales cel cu Katatonia. Cu aceasta ocazie am aflat ca sunt niste (sau erau intr-o zi mai proasta) assholes care nici macar nu-ti raspund la salut daca esti din trupa de deschidere, dar reactioneaza imediat daca esti vreo tipa bine. Macar managerul lor a fost suficient de dragut incat sa ne lase sa cantam pe setup-ul lor.

Razvan, multumesc pentru rabdare. Mult spor si inspiratie in tot ce faci, ca norocul si recunoasterea vor urma, cu siguranta. O ultima intrebare: crezi ca Doomerul autentic trebuie sa fie “trist” si in realitate? Se poate, oare, ca muzica pe care o respiri, o compui sau o canti sa-ti influenteze destinul?

Multumesc si eu dar sa stii ca nu de recunoastere duc eu lipsa. Mai degraba de inspiratie, timp si sanatate si, da, noroc.

Nu trebuie sa fii trist ca sa poti canta doom-metal. Cel mai apropiat exemplu de mine as fi eu, sunt de regula un tip vesel, vorbaret, uneori trollez, imi place sa fac o gluma buna, chiar daca ascund ceva. Tristetea muzicii mele vine exact din poveste aia cu „ziua clovn, noaptea...”.

La Sibiu, in 2007, la o iesire prin oras Aaron (MDB) le spunea colegilor lui care chicoteau la o poanta: "don't laugh, look sad". Deci, ce facem noi aici?

Muzica nu iti poate influenta destinul decat prin doua moduri: primul, muzica este atat de buna si oamenii te recunosc ca pe un zeu in viata, iti umplu buzunarele cu bani, ai foarte multi prieteni de conjunctura si tu traiesti viata in consecinta sau, al doilea, esti atat de deprimat incat daca te mai lasi si in deriva din cauza unui gen muzical depresiv, ajungi sa sfarsesti in fata metroului.

 

 

Da, un interviu destul de detaliat, unde am notat ca piesa nu e cantec (si invers), heh. Ei bine, asa nici eu nu spun melodie, ca nu e Angela sau Mirabela… si nici formatie (eventual vocal instrumentala), ca de astea avem de la Savoy pana la Holograf, Talisman si alti cantareti care fac cantari si compun cantece :). Cat despre metrou, pfff, ar trebui sa trec pe muzici mai vesele, ca daca nu, vine tramvaiul lui Labis peste mine.

Una peste alta, Razvan a fost si aici pe cat de sincer, pe atat de transant, repere care de cele mai multe ori deranjeaza. Eu insa le apreciez total, chiar daca uneori pot lua si forma unor intepaturi cu final necauterizat. Asta e, ne acceptam asa cum suntem, daca vrem sa credem ca putem conta. Altfel, ignoranta e calea.

Fain ar fi ca tot ceea ce a fost naspa sa se ierte si sa se accepte. Si poate asa vom vedea curand o explozie ABIGAIL (in sens bun, de vizibilitate)! Chiar ar fi un lucru ce ar trebui sa se intample, chit ca explozia ar putea fi incadrata intr-una cu efect intarziat pentru aceste vremuri, pline de core si djent pentru cei mai tineri, dispusi sa accepte alte muzici. Sa vedem atunci daca organizatorii de festivaluri se vor mai bloca in replici acide. Cat despre sepci si pletosi, hmmm… pleata am avut, chiar nu ma mai ajuta natura sa-mi creasca cum era odat’. Iar sa-mi las doar cateva late, asa, pe varf de chelie, parca nu-i visul meu suvita lui base. Sa-ncerc oare cu sepcile? Cam nu…

Cat despre oamenii comozi in ABIGAIL, cred ca mai degraba ideea de ABIGAIL a fost comoda. Caci imediat ce muzicienii au parasit ABIGAIL, au creat rapid trupe cu multe albume. Deci, undeva, ceva, cumva, nu se leaga… decat doar daca mergi pe rationamentul simplist: primesti ceea ce starnesti... sau poate ca e mai bine sa nu-ti creezi asteptari si s-ar putea sa fii surprins (ca e in mod pozitiv sau negativ deja e o problema de semantica senzitiva si subiectiva). Dar poate de anul asta vom vedea ceva concret si toata barfa asta de final va fi contrazisa de o activitate muzicala pe masura brandului care merita mult mai mult. Succes ABIGAIL!

Photo credits: Miluta Flueras

Martie 2015 | MUZAHOLIC

Playlist MUZAHOLIC

Abonare newsletter

Noi aparitii muzicale



PIANO INTERRUPTED : The Unified Field Reconstructed


AH! KOSMOS : Bastards


LYDIA LUNCH/RETROVIRUS: Urge to Kill


BILL SEAMAN : f (noir)


AVA LUNA : Infinite House


ARCTURUS : Arcturian


CALEXICO : Edge Of The Sun


LONELADY : Hinterland


SQUAREPUSHER : Damogen Furies


RACHEL GRIMES : The Clearing


KUBA KAPSA ENSEMBLE : Vandraught 10 Vol. 1


ABRAM SHOOK : Landscape Dream


TOMORROW WE SAIL : Saturn


THE DISTRICTS : A Flourish and a Spoil


THE MILK CARTON KIDS : Monterey


UNKNOWN MORTAL ORCHESTRA : Multi-Love


MICHAEL PRICE : Entanglement


BONNIE STILLWATTER : The Devil Is People


WILLIAM ELLIOTT WHITMORE : Radium Death


DAWN OF MIDI: Dysnomia