cu suflu

O singura inima... pentru varste diferite

In aceasta toamna am lansat in paginile MUZAHOLIC o noua rubrica, “cu suflu”, pentru a oferi posibilitatea oricarui meloman sa-si exprime in scris admiratia pentru artistii sau albumele care au contat si inca mai conteaza. Evident, scris in mod subiectiv, asa cum ii sta bine oricarui iubitor de sunete muzicale si cautator de versuri cu sens. Si avem ceva scrieri, de la cele mai asezate la cele mai intunecate. Zilele trecute am fost intrebat de ce nu scriu si eu in aceasta rubrica. Recunosc ca am fost luat putin prin surprindere, pentru ca nu mi-a trecut vreodata prin cap ca as putea scrie ceva si aici. Cred ca focusul meu era spre a deschide o punte de comunicare spre cat mai multi din cei care ne citesc si care rezoneaza la ideea “cu suflu”. Atat.

Dar odata primita provocarea (leapsa se tot foloseste de internauti), mi-am spus sa incerc. Nu ca mi-ar fi fost greu sa o fac, caci am scris mii de recenzii pana acum, doar ca mi-a fost putin mai greu sa aleg despre ce sa scriu. Ca la cata muzica am ascultat, am respirat, am incantat si adulat in aceste ultime 2 decenii, chiar greu mi-ar fi sa aleg vreun album. Mai mult, cam tot ceea ce mi-a placut am promovat pe unde am putut. Adica am scris cronici, facut interviuri, organizat concerte, tot ceea ce am considerat eu ca ar fi putut aduce mai multa lumina (dark totusi, da?) trupei sau artistului in cauza.

Nu e un secret ca am fost, sunt si cred ca voi ramane un promotor al underground-ului! Are atat de multa sinceritate artistica, lipsa de compromis comercial si… mult suflet… mai bine spus, cu suflu.

Asadar, am luat decizia sa scriu o poveste cu suflu despre un album de suflet. Iar o poveste completa pentru mine inseamna nu numai sa ascult albumul, ci si sa stau de vorba cu artistii respectivi, la acel moment in timp. Altfel, aveam alte trupe care mi-au marcat cumva arhiva mea muzicala, cum ar fi BathoryDevil DollSadnessDepeche ModeJan Garbarek sau Dead Can Dance. Doar ca ascultarea albumului nu insemna totul pentru mine, cum bine am scris mai sus…

Se intampla pe 8 martie 1995, tin minte ziua ca era motiv de bucurie pentru cele pe care le cunosteam si ma cunosteau. Era una din ultimele editii ale emisiunii “Antofagasta” pe care le tineam miercuri, urmand ca ea sa fie mutata luni. Era o atmosfera faina la Radio Top’91, toti cei de acolo ma stiau ca fiind un impatimit de drujbe, grohaieli si Metal extrem. Pe vremea aceea scrisorile erau la putere, iar daca reuseam sa mai trimit palmat cate un fax la vreun label, era mare realizare. Costa mult fiecare pagina de trimis in afara, iar eu student fara bani, cu toate veniturile (ai mei sa traiasca!) bagate in timbre si IRC-uri, plicuri si casete plus CD-uri de colectie, cam greu. Dar le placea si lor cand primeau scrisori unde se vedea scris la destinatar Top’91 Radio si la expeditor logo-uri de la case de discuri de prin toata lumea. Basca, dupa o vreme, incepusera sa vina casete si CD-uri promotionale in fiecare zi, postasul stiind ca are in tolba cu scrisori, pe langa plicuri oficiale pentru radio, si ceva muzici spurcate pentru “Antofagasta”.

In acea miercuri seara, pe la 9 pm cand am ajuns la sediul postului de radio, imi spune Geo (care era acolo non-stop) ca am un plic pe masa de corespondenta, probabil cu ceva muzici. Suparat initial ca nu m-a sunat imediat ce postasul l-a adus, am navalit in camera cu plicul surpriza. Nerabdarea mea involburata a sufocat, chiar a produs suparari in multe cazuri, pentru ca voiam sa aflu primul, imediat cand venea ceva pentru mine. Mi-as fi facut eu casuta postala, dar nu eram credibil afara, pentru ca, la acea vreme, erau multi rip-off care se dadeau ca aveau reviste, emisiuni radio, sau colaboratori de presa la nusce ziare, doar-doar sa primeasca materiale promo. Iar eu cu greu imi castigam increderea pe la trupe si label-uri. In fine, vremuri din alt mileniu, de povestit doar fata-n fata.

Pun mana pe plic si vad scris pe spate, usor lizibil pentru un necunoscator, MISANTHROPY RECORDS. WTF!!!! Am tot scris la acest label in ultimul an, dar nici un raspuns. Imi tremurau mainile ca unui copil fata-n fata cu jucaria de la Mosu’. Si vad 2 promotionale care mi-au taiat rasuflarea: BURZUM si IN THE WOODS… Ambele ghiulele, ambele adevarate, doar ca IN THE WOODS… insemna pentru mine superlativul. Primisem cu un an inainte chiar de la Jan Kenneth, vocalistul trupei demo-ul “Isle Of Men” si de atunci eram in limba dupa acest grup.

  

A fost una dintre cele mai frumoase seri din viata mea si fiorul acelor momente nu-l voi uita, cred, niciodata.

Prima auditie ale celor 7 piese, adica 59 minute, a fost o adevarata revelatie. Intro-ul bombastic, ritmurile de chitare asurzitoare, inflexiunile vocii de la agresivitate extrema la pasaje clean, inclusiv voce feminina, keyboard maiestos si baterie cu treceri ametitoare, toate astea m-au dat pe spate. Unii ii spuneau Heathen Metal (varianta nordica a Pagan Metal), altii Norse Metal, dar acest album a avut o caracterizare complexa: Progressive Heathen Metal over Black Metal influences to Classical music and features many different vocal styles - a sympho majestic progress in Metal.

This text will be replaced

Tinand cont ca discutam de un album lansat in aprilie 1995, nu are rost acum sa ma apuc sa fac o cronica, am povestit aici doar emotia si vibe-ul unui album care a revolutionat intreaga scena de la acea vreme si care mi-a marcat nebunia mea muzicala.

In acele vremuri (plus minus 2-3 ani), Death Metal-ul devenise pe locul 2, intrucat Black Metal-ul grecesc (Rotting ChristNecromantiaVarathron), alaturi de cel norvegian (EmperorArcturusBurzumHadesEnslavedUlverDark ThroneSatyricon) sau cel austriac (SummoningAbigor) captasera irevocabil interesul celor mai interesati in ale muzicilor intunecate. Era perioada in care am lansat revista Kogaionon, in paginile careia am inclus materiale si interviuri cu trupe care ma copleseau, desi erau complet necunoscute in Romania, dar esentiale pentru “cultura” mea Metal/ Rock/ Ambient: OpethLacrimosaElendGodsendArcanaDie Verbannten Kinder EvasMoonspellTheatre Of TragedyKatatoniaWinterBathoryDecoryahTenhiEmpyriumCanaanRaison D’EtreMy Dying BrideParadise LostDecoryahDan SwanoCovenant… da, vremuri de demult!

MISANTHROPY RECORDS  au facut o treaba bestiala, promovand trupe superbe pentru acele vremuri, inovative, originale in abordare si cu iz avangardistic, trupe fara echivalent chiar si astazi: FleuretyVed Buens EndeMonumentumBeyond DawnPrimordialArcturusMayhem sau Babylon Whores

Revenind la IN THE WOODS…, trupa a anuntat ca, dupa 14 ani de liniste, s-a reapucat de lucru. Fara un chitarist care a disparut dintre noi nu cu mult timp in urma si fara Jan Kenneth la voce (nu stiu din ce cauza nu mai colaboreaza), nucleul format din fratii Botteri (chitara plus bas) si Anders Kobro (baterie), au decis sa-si intregeasca componenta prin cooptarea unui alt chitarist prieten din GREEN CARNATION si un vocalist care a mai cantat cu MANES sau ATROX. Astept cu nerabdare anuntul lor din care vom afla cu ce label au semnat si, cand va fi sa fie, sa-i vad live. I-am ratat la concertul lor de retragere, din 2000, desi am avut invitatie, urmatoarea ocazie nu o voi rata, indiferent unde va fi acest concert.

Mi-as permite sa va sugerez sa nu-i ratati. Vad ca baietii s-au apucat si de marketing, astfel ca a aparut si noul tricou cu un artwork exceptional!

P.S. Nu am vrut sa vorbesc aici de Omnio, pentru ca revelatia lansata un an mai tarziu a coplesit si mai mult scena muzicala ale acelor vremuri.

Playlist MUZAHOLIC

Noi aparitii muzicale



PIANO INTERRUPTED : The Unified Field Reconstructed


AH! KOSMOS : Bastards


LYDIA LUNCH/RETROVIRUS: Urge to Kill


BILL SEAMAN : f (noir)


AVA LUNA : Infinite House


ARCTURUS : Arcturian


CALEXICO : Edge Of The Sun


LONELADY : Hinterland


SQUAREPUSHER : Damogen Furies


RACHEL GRIMES : The Clearing


KUBA KAPSA ENSEMBLE : Vandraught 10 Vol. 1


ABRAM SHOOK : Landscape Dream


TOMORROW WE SAIL : Saturn


THE DISTRICTS : A Flourish and a Spoil


THE MILK CARTON KIDS : Monterey


UNKNOWN MORTAL ORCHESTRA : Multi-Love


MICHAEL PRICE : Entanglement


BONNIE STILLWATTER : The Devil Is People


WILLIAM ELLIOTT WHITMORE : Radium Death


DAWN OF MIDI: Dysnomia